Pedofil, cetăţean francez, reţinut la Cluj. Musafir de 13 ani de Revelion VIDEO

Pedofil, cetăţean francez, reţinut la Cluj. Musafir de 13 ani de Revelion VIDEO
Poliţiştii de investigaţii criminale din Dej au reţinut pentru 24 de ore un cetăţean francez, bănuit că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minori, contra cost.

La data de 6 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dej, împreună cu luptători de acţiuni speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza localităţii Cetan, comuna Vad, pentru documentarea activităţii infracţionale a unui cetăţean francez, în vârstă de 61 de ani.

În perioada 24 decembrie 2017- 1 ianuarie 2018, cetăţeanul francez i-ar fi solicitat unui bărbat, în vârstă de 27 de ani, din Dej, să identifice tineri dispuşi să întreţină relaţii sexuale contra cost.

Conform probatoriului administrat, în noaptea de 31 decembrie 2017/1 ianuarie 2018, bărbatul în vârstă de 61 de ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor în vârstă de 13 ani, într-un imobil aflat într-o zonă mai izolată, de pe raza localităţii Cetan, pe care l-ar fi închiriat. De asemenea, bărbatul ar fi întreţinut relaţii sexuale contra cost cu alţi doi minori de 16 ani. Cei trei minori ar fi fost fotografiaţi de bărbat în ipostaze indecente.

În urma percheziţiei, au fost ridicate medii de stocare: unităţi centrale, memory stick-uri şi telefoane mobile, care urmează a fi expertizate.

Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a fost reţinut 24 de ore de către poliţişti, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej în vederea luării unei măsuri preventive.Faţă de tânărul în vârstă de 27 de ani se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de act sexual cu un minor. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Comenteaza