Percheziții la Cluj la firme care furau combustibil din locomotive

Percheziții la Cluj la firme care furau combustibil din locomotive
Sute de documente contabile, dispoziţii de alimentare cu combustibil, documente de gestiune, bonuri de consum, au fost ridicate de către poliţiştii din Cluj pentru probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de alimentări neconforme cu combustibil ale locomotivelor şi automotoarelor.

UPDATE: În urma descinderilor efectuate miercuri dimineaţa de către poliţiştii de la transporturi, au fost ridicate documente contabile, dispoziţii de alimentare peste programul normal, documente de gestiune şi bonuri de consum din cele trei locaţii din Cluj-Napoca, Satu Mare şi Jibou.

Acţiunile poliţiştilor au beneficiat de sprijinul specialiştilor din cadrul Corpului de Control al Directorului General al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători ,,CFR Călători".

Prejudiciul urmează a fi stabilit cu exactitate ulterior analizării documentelor ridicate şi administrării întregului patrimoniu. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals intelectual, fapte prevăzute de Codul penal.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Poliţiştii din Cluj efectuează, miercuri dimineaţa, descinderi la trei puncte de lucru ale unei societăţi de transport, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de alimentări neconforme cu combustibil ale locomotivelor şi automotoarelor.

''La data de 6 septembrie, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca efectuează trei descinderi la trei puncte de lucru ale unei societăţi de transport pentru a identifica şi ridica documente ce pot constitui probe în două dosare penale cu privire la comiterea infracţiunilor de delapidare şi fals intelectual, de către angajaţi ai firmei în cauză", se arată într-un comunicat remis presei. 

Acţiunile se derulează pe raza localităţilor Cluj-Napoca, Satu Mare şi Jibou.

''Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016-2017, persoanele vizate ar fi efectuat mai multe alimentări cu combustibil ale locomotivelor ce tractează trenurile de călători şi automotoarele, fără a avea aprobările necesare şi fără justificare temeinică, existând suspiciuni de însuşire şi traficare a combustibilului astfel alimentat", transmit reprezentanţii IPJ Cluj. 

Conform CFR Călători, la nivelul activității companiei s-au realizat încă de la începutul anului trecut mai multe asemenea acțiuni cu scopul de a stopa furturile și vor continua la nivel naţional, în toate locațiile feroviare. Dosarul de la Timișoara pe acest subiect este în curs de finalizare, prejudiciul fiind de peste 7.5 milioane lei.

"Este absolut necesar să stopăm aceste practici care păgubesc compania. Pasagerii noştri merită respect, iar respectul presupune grija față de bunul și de banul public", a declarat Iosif Szentes, Directorul General CFR Călători.

 

 

Comenteaza