Peste 130 de pelerini la Nicula au avut nevoie de îngrijiri medicale

Peste 130 de pelerini la Nicula au avut nevoie de îngrijiri medicale
Peste 130 de persoane care au mers în pelerinaj la Mănăstirea Nicula au avut nevoie de îngrijiri medicale, majoritatea pentru dureri de cap. Trei persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.

Reprezentantul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj, Cătălin Uţă, a declarat, marţi, presei, că asistenţa medicală la Mănăstirea Nicula a fost asigurată de două ambulanţe ale SAJ cu echipaje complete cu medici şi şase voluntari, precum şi un echipaj SMURD.

SAJ Cluj a acordat asistenţă medicală în peste 130 de cazuri, dintre care doar trei au fost transportate la spital pentru monitorizare şi investigaţii suplimentare, respectiv doi copii cu stare prelipotemică şi un adult cu suspiciune de fractură de picior.

"Majoritatea pelerinilor care au avut nevoie de asistenţă medicală au fost trataţi pentru dureri de cap, din cauza lipsei de hidratare, a căldurii şi alimentaţiei necorespunzătoare, ţinând cont de postul care a fost în această perioadă", a spus Uţă.

La pelerinajul de la Mănăstirea Nicula au participat, marţi, peste 27.000 de persoane.

La ora transmiterii acestei ştiri, slujba de Liturghie s-a încheiat, dar mai sunt câteva sute de pelerini care stau la coadă pentru a se ruga la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria.

Icoana Maicii Domnului de la Nicula fost pictată în anul 1681 de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, judeţul Cluj, la cererea şi pe cheltuiala nobilului român Ioan Cupşa din Nicula, care a donat-o, ulterior, bisericii din sat. Icoana a fost pictată pe lemn de tei, are înălţimea de 86 de centimetri, lăţimea de 65 de centimentri, iar grosimea scândurii este de doi centimetri.

Primele atestări ale minunilor săvârşite de icoana Fecioarei Maria datează din februarie 1699, când icoana a început să lăcrimeze timp de trei săptămâni. De-a lungul timpului, reprezentanţii Mănăstirii Nicula au consemnat cazuri de persoane care sufereau de diverse boli şi care s-au vindecat după ce s-au rugat şi au atins icoana.

 

Comenteaza