Peste 170 de mii de certificate digitale COVID eliberate în primele patru ore de la deschiderea platformei

Peste 170 de mii de certificate digitale COVID eliberate în primele patru ore de la deschiderea platformei

În primele 15 minute de la lansarea platformei STS au fost eliberate 11.000 de certificate digitale UE privind COVID.

STS a anunțat că, de la deschiderea platformei, peste 170 de mii de certificate digitale UE privind Covid au fost eliberate. Dintre acestea, 162 de mii au fost certificate de vaccinare anti-Covid, 4.522 certificate de testare și 4.336 certificate de vindecare.

În primele 15 minute de la lansarea platformei (08:10), au fost eliberate 11.000 de certificate, iar în mai puțin de trei ore s-a ajuns la 100.000: 

 – ora 08:25: 11.000 de certificate;

– ora 09:10: 39.500 de certificate;

 – ora 10:10: 83.705 de certificate;

– ora 11:10: 127.168 de certificate;

– ora 12:10: 170.882 de certificate.

Persoanele care s-au vaccinat anti-Covid, au trecut prin boală sau au un test negativ pot accesa acum portalul Certificat-Covid.gov.ro, pentru obținerea certificatelor digitale europene. Documentul este gratuit, iar în momentul generării acestuia, persoana care l-a solicitate este notificată prin e-mail.

Comenteaza