Peste 430.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore. Cele mai tranzitate vămi

Peste 430.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore. Cele mai tranzitate vămi

Peste 430.000 de persoane, români şi străini, au trecut frontiera în ultimele 24 de ore, cei mai mulţi fiind cei care au plecat din ţară. Cele mai tranzitate vămi au fost cele spre Ungaria şi spre Bulgaria.

Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Poliţia de Frontieră, în ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut aproximativ 430.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care 256.200 au fost pe sensul de ieşire din ţară.

De asemenea, frontiera a fost traversată de aproximativ 105.100 mijloace de transport, fiind înregistrată o creştere cu aproximativ 60% fata de valoarea medie zilnică a traficului în luna august.

„La frontiera cu Ungaria s-au prezentat aproximativ 170.000 de persoane şi 50.000 de mijloace de transport, cel mai tranzitat punct de la frontieră fiind P.T.F. Nădlac II Autostradă, prin care, în ultimele 24 de ore, au trecut aproximativ 93.000 de persoane şi peste 25.000 de mijloace de transport”, arată Poliţia de Frontieră.

Astfel, având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră recomandă utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest.

De exemplu, în apropierea PTF Nădlac Autostradă se află Punctul vechi de Trecere a Frontierei Nădlac. De asemenea, pe raza judeţului Arad mai funcţionează în regim non-stop PTF Turnu şi Vărşand, iar în judeţul Bihor, pe lângă PTF Borş, sunt deschise permanent P.T.F. Salonta şi Valea lui Mihai.

De asemenea, şi la graniţa cu Bulgaria a fost un trafic intens, astfel că poliţiştii de frontieră le recomandă turiştilor să folosească toate punctele de frontieră deschise la graniţa comună.

Comenteaza