Piaţa Mărăşti şi magazinele Carrefour, amendate cu sute de mii de lei de Protecţia Consumatorului, au fost redeschise

Piaţa Mărăşti şi magazinele Carrefour, amendate cu sute de mii de lei de Protecţia Consumatorului, au fost redeschise

Zona de legume-fructe din Piaţa Mărăşti a fost redeschisă marţi, după ce, săptămâna trecută, a primit interdicţie de funcţionare de la Protecţia Consumatorului Cluj. De asemenea, două din cele trei magazine Carrefour amendate şi-au reluat activitatea.

"A fost deschisă Piaţa Mărăşti, ieri am dat noi acceptul, am verificat, au fost duse toate condiţiile la îndeplinire, ca atare am ridicat interdicţia de a mai funcţiona. A fost igienizată toată zona pentru comercializarea legumelor şi fructelor, a fost turnat covor asfaltic în zonbele unde erau probleme cu partea pietonală, a fost amplasat un perete pentru a masca o zonă nu prea frumoasă, adică s-a făcut igienizarea şi aducerea spaţiului la norme normală pentru a fi ridicată interdicţia în acea zonă", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, directorul adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj, Mircea Radu.

CJPC a închis, joi, 3 octombrie, zona legume și fructe a Pieței Mărăști din Cluj-Napoca pentru abateri grave de la normele de igienă la tarabe și pe căile de acces.

"A fost desfășurată o acțiune de control în Piața Mărăști. Am constatat nereguli în zona pieței, respectiv unde se comercializează fructe și legume. A fost chemată administrația pieței. Au observat și dânșii că este o mizerie sub acei paleți pe care stă personalul ce vinde în acele zone. Este o mizerie de nedescris și în restul spațiilor, pe coloanele de acces, sub mese. Ca atare, a fost dispusă închiderea temporară, până la remedierea tuturor deficiențelor", a explicat atunci Mircea Radu.

Administratorul Pieţei Mărăşti a fost amendat cu suma de 30.000 de lei pentru abaterile sesizate.

De asemenea, magazinele Carrefour Express din Gheorgheni (strada Lăcrămioarelor) şi din Zorilor (strada Observatorului) au fost deschise. "Cei din Mărăşti nu ştiu dacă au depus cerere pentru a fi deschis magazinul, noi nu am fost încă în control", a adăugat Mircea Radu.

Potrivit directorului adjunct al CJPC Cluj neregulile sesizate în cele trei magazine se referă la diferențe între prețurile de la raft și cele de la case, la campanii înșelătoare de tip 1+1 gratis, dar și la probleme cu igiena în spațiile de depozitare.

"Campanie înșelătoare, 1+1 sau 2+1 fără ca produsele să aibă unitate de referință. Alte mici nereguli au mai fost găsite unde se comercializează pâinea, în spatele rafturilor, mizerie, în zona așa-ziselor proaspete s-a găsit de asemenea mizerie. Ca atare, fiecare din aceste unități riscă amenzi de 145.000 de lei", a adăugat reprezentantul CJPC.

Comenteaza