Poştaşii clujeni au dat foc ofertei salariale. Proteste în toată ţara

Poştaşii clujeni au dat foc ofertei salariale. Proteste în toată ţara
Poştaşii au dat foc, vineri, în timpul unui protest la Cluj-Napoca, ofertei salariale a conducerii Poşta Română, cerând demisia acesteia şi ameninţând cu declanşarea grevei generale. Peste 15.000 de oameni protestează în toată ţara şi ameninţă cu greva generală.

Angajaţii Poştei Cluj au protestat, vineri, la Cluj-Napoca, în curtea Oficiului de Distribuţie. Oamenii au scandat "Hoţii", "Mincinoşii", "DNA pe ei", cerând demisia conducerii Companiei Naţionale Poşta Română.

"Am dat foc ofertei salariale primită din partea directorului Companiei Naţionale Poşta Română, Alexandru Petrescu, şi a adresei directorului executiv operaţional Rareş Stanciu, prin care ni se cerea reluarea activităţii, invocând faptul că se produc pierderi în urma încetării activităţii. Oferta salarială primită nu poate fi luată în considerare sub nicio formă. Noi nu încetăm protestul până nu vor fi demişi cei din conducerea Poştei sau nu se rezolvă revendicările, privind majorarea salarială cu 200 de lei net", a spus Gigi Mihalache, unul dintre protestatari.

La rândul său, liderul de sindicat din Poşta Cluj, Carol Sinka, a declarat că angajaţii din judeţul Cluj au decis continuarea protestelor prin încetarea activităţii, iar dacă nu se va obţine majorarea salariilor cu 200 de lei net, acţiunile vor continua până la greva generală.

"Cerem şi demisia sau demiterea conducerii centrale a Companiei Naţionale Poşta Română. Suntem indignaţi de faptul că, deşi de două zile am oprit activitatea, nu avem nicio reacţie din partea Ministerului Comunicaţiilor, care este reprezentantul statului în compania de poştă pentru soluţionarea acestei crize. Înseamnă că această companie nu mai prezintă nici un interes pentru statul român", a spus Sinka.

Potrivit acestuia, la nivelul judeţului Cluj peste 500 de angajaţi ai Poştei au încetat activitatea.

"Activitatea din Poşta Cluj rămâne, vineri, paralizată. Nu se lucrează în oficiile poştale din oraşe şi municipii, dar nici în cele din mediul rural. Este afectată activitatea din 8 judeţe din Transilvania, deoarece nu lucrează colegii de la Centrul Regional de Tranzit Cluj, astfel încât nu se trimite coletărie şi corespondenţă. Am decis să trimitem, totuşi, pensiile în judeţ prin factorii noştri poştali, pentru că nu dorim să sufere pensionarii din cauza incompetenţilor din conducerea Companiei Naţionale Poşta Română", a spus Carol Sinka.

Protestatarii au reclamat şi faptul că în revista "Poştaşul", editată de Compania Naţională Poşta Română, au apărut reclame la companii care fac concurenţă serviciului poştal de stat.

Poştaşii continuă protestul spontan declanşat joi, ca urmare a nemulţumirilor legate de condiţiile precare de muncă şi de refuzul conducerii instituţiei de a creşte salariile cu 200 de lei.

Peste 15.000 de poştaşi sunt în grevă generală, iar sindicaliştii afirmă că întreaga responsabilitate aparţine în întregime conducerii Companiei Naţionale Poşta Română, care, deşi a susţinut că este de acord cu creşterea salariilor, a tras de timp.

Comenteaza