Prea puţini poliţişti. O nouă admitere la şcoala din Cluj, în ianuarie

Prea puţini poliţişti. O nouă admitere la şcoala din Cluj, în ianuarie
Reprezentanții Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Cluj și cei ai Școlii de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan din Cluj-Napoca au anunțat organizarea unui nou examen de admitere, care va avea loc în ianuarie.

Potrivit adjunctului IPJ Cluj, comisarul șef Constantin Ilea, este pentru prima dată când examenul de admitere la școala de poliție este organizat în ianuarie. "Este una dintre măsurile principale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru reducerea deficitului de personal și, dacă vreți, avem o premieră, nu a mai fost niciodată admitere în luna ianuarie", a spus Ilea.

Numărul locurilor scoase la concurs pentru toate cele trei școli de agenți de poliție din țară este de 1.880. Dintre acestea 300 sunt pentru școala din Cluj, unde, de obicei, numărul locurilor destinate unei noi promoții era de 150, iar 1.530, pentru şcoala de agenți Vasile Lascăr de la Câmpina.

Alte 280 de locuri sunt destinate școlii de pregătire a agenților de poliție de frontieră Avram Iancu din Oradea. Deficitul de personal la nivelul IPJ Cluj este de 25% în rândul ofițerilor și de 17% în rândul polițiștilor după pensionările care au avut loc în ultima vreme.

"Deficitul general, ținând cont de faptul că noi avem acum agenți, ofițeri, personal contractual și ținând cont și de faptul că s-a încadrat promoția anterioară, avem un deficit de 17% pe polițiști. Și avem un deficit de 25% la ofițeri", a declarat șeful serviciului de Resurse Umane al IPJ Cluj, Paula Bob.

Aceasta a adăugat că, în ceea ce privește polițiștii, cea mai mare nevoie de oameni este în cadrul structurilor de ordine publică, unde există 117 posturi vacante, pentru județul Cluj. "Explicația este naturală: de acolo au plecat cei mai mulți în pensie, deci nu cred că există o fugă de zona de stradă", a precizat Ilea.

Comisarul de poliție Alice Popa, purtătorul de cuvânt al școlii din Cluj, a explicat că noua generație de agenți de poliție va fi pregătită într-o perioadă de doar nouă luni, față de doi ani, cât era în mod normal stagiul de școlarizare, iar programa va fi ușor concentrată, în sensul că în trei zile din cinci tinerii vor avea câte opt ore în loc de șase. În mod normal, costurile cu pregătirea unui viitor agent de poliție se ridică la 7-8.000 de lei pe an.

"Nu știu să spun după această reducere, dar erau undeva la 7-8.000 de lei pe an. Trebuie să ținem cont de faptul că, până acum, perioada de școlarizare era de doi ani. În acest cost sunt incluse cazarea, masa, echiparea, rechizitele, pe perioada practicii au anumite drepturi, pe perioada studiilor au soldă, nu este o valoare foarte mare.

Dar totul este gratuit și, pe lângă acestea, beneficiază și de mici remunerații, în funcție și de funcția pe care o dețin, unii sunt șefi de clasă, elevi cu funcții manageriale", a spus Popa. Perioada de recrutare a tinerilor se va încheia în 5 decembrie, iar examenele vor avea loc în ianuarie, urmând ca la finalul lunii elevii să înceapă cursurile.

Comenteaza