Preluarea Euroclinic Medical Center de Centrul Medical Unirea, cercetată de Consiliul Concurenţei

Preluarea Euroclinic Medical Center de Centrul Medical Unirea, cercetată de Consiliul Concurenţei
Preluarea Euroclinic Medical Center şi Euroclinic Hospital de către Centrul Medical Unirea, care are două clinici şi la Cluj, este cercetată de Consiliul Concurenţei, pe motiv că tranzacţia ar fi o operaţiune de concentrare economică.
Consiliul Concurenţei va evalua tranzacţia din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, potrivit unei informări a instituţiei. CC cere întreprinderilor interesate să-şi exprime observaţiile în legătură cu această concentrare economică până în 15 noiembrie.

Centrul Medical Unirea este condus de doctorul Wargha Enayati, fost student al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj, pe care a absolvit-o în 1995.

CMU a deschis recent Policlinica Pasteur. CMU controlează şi Centrul Medical Moţilor (CMM), condus de fostul profesor al lui Enayati, Nicolae Hâncu. în cadrul Centrului Medical Moţilor sunt efectuate investigaţii din diverse arii, precum cardiologie, gastroenterologie, endocrinologie şi ortopedie.

Comenteaza