Foto Premieră pe Aeroportul Cluj: a aterizat primul avion de la Lisabona. Când sunt programate cursele către Portugalia

Aeroportul Internațional  Avram Iancu” Cluj și compania aeriană HiSky anunță miercuri, 28 aprilie 2021, lansarea noii rute, Cluj-Napoca – Lisabona.

Potrivit reprezentanților aeroportului clujean, conexiunea cu principalul aeroport din Portugalia, reprezintă o premieră pentru Aeroportul Internațional Cluj, stabilindu-se astfel noi legături comerciale și turistice între aceste regiuni.

Aeroportul Lisabona Portela este cel mai mare şi cel mai aglomerat aeroport din Portugalia. Zburând spre Lisabona, turiştii se pot bucura de avantajul de a avea cea mai scurtă călătorie spre capitala Portugaliei şi, adăugând faptul că aeroportul este situat la doar 6,5 kilometri de centrul oraşului, este evident că avionul este cel mai eficient mijloc de transport către această destinaţie.

Zborurile spre Lisabona vor fi operate cu aeronave de tip Airbus A-320, cu 2 frecvențe săptămânale în zilele de miercuri și duminică, după cum urmează:

Orar de zbor:

• Destinația: Lisabona;

• Dată debut rută - 28 aprilie 2021;

• Zile de operare: Miercuri, Duminică;

• Program de Operare:

CLJ 17:00 - LIS 19:10

LIS 20:10 - CLJ 02:00

Compania  aeriană HiSky mai are programate zboruri regulate spre Dublin (cu data de debut - 29 aprilie 2021, 2 frecvenţe/săptămână, în zilele de luni şi joi), cât și spre alte 6 destinații charter turistice, precum Antalya (Turcia), Djerba şi Monastir (Tunisia), Hurghada şi Sharm el Sheikh (Egipt) și noutatea absolută a acestui sezon, Agadir (Maroc).

„Lansarea operațiunilor de zbor de către HiSky, precum și noutățile pe care acest operator le aduce rețelei de rute disponibile pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor pe toate segmentele de trafic, respectiv trafic business, etnic sau turistic. Decizia companiei aeriene HiSky de a deschide noi rute și de a dezvolta baza operațională de la Cluj, reprezintă o nouă confirmare a premiselor pozitive în ceea ce privește redobândirea traficului de pasageri”, au declarat Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație împreună cu David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.

Comenteaza