Video Primul Război Mondial, reconstituire istorică pe Cluj Arena cu sute de participanţi, cascadorii şi recuzită de epocă. Primăria plăteşte jumătate de milion de lei

Primul Război Mondial, reconstituire istorică pe Cluj Arena cu sute de participanţi, cascadorii şi recuzită de epocă. Primăria plăteşte jumătate de milion de lei

Suma de 500.000 de lei, bani de la bugetul local pentru 2018, a doua cea mai mare finanţare nerambursabilă acordată unui ONG de cultură, va fi folosită la realizarea celui mai mare spectacol de reconstituire istorică dedicat Centenarului Marii Uniri - 1918-2018. 

Spectacolul va fi prezentat, în premieră naţională, la Cluj-Napoca. 

"Ce poate fi mai potrivit acestui context decât o lecţie de istorie pe viu cu scopul de cunoaștere și recunoaștere a istoriei naționale, de încurajare a sentimentului de apartenență și de celebrare a diversității etnice și culturale specifice care dau farmecul acestor regiuni istorice ale României. Spectatorul va plonja astfel în complexele și dramaticele evenimente din perioada 1914 - 1918 ce au condus, după drame, răsturnari de situație pe front și sacrificii imense, la realizarea visului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918", transmit reprezentanţii Asociaţiei Cultural-Artistică Vulturii Carpaților, organizatorii evenimentului realizat după un scenariu original, documentat istoric, ce face referire la mai multe zone ale țării, cu costume si arme specifice perioadei evocate. 

 

Momentele spectacolului de pe Cluj Arena 

- Bătălia de la Oituz - secvențe de luptă.
- Bucureștiul la intrarea României în Primul Război Mondial; 
- Întâlnirea confidențială dintre Martha Bibescu și atașatul Ambasadei Britanice la București, Cristopher Thompson; 
- Strategia si abordarea generalului Eremia Grigorescu; 
- Intrigile de palat, campania pentru atragerea României în război, cât și promisiunile seducătoare ale Aliaților și ale Puterilor Centrale pentru România; 
- Dubiile regelui Ferdinand, inclinațiile politice ale Reginei Maria și politica de „tatonare, așteptare și poziționare optimă” a prim-ministrului Brătianu;
- Bătălia de pe Argeș care duce la pierderea Bucureștiului - secvențe de luptă;
- Ecaterina Teodoroiu conduce un pluton de infanterie în bătălia de la Mărășești;
- Bătălia de la Mărășești - secvențe de luptă; 
- Tratatul de la București din aprilie 1918;
- Capitularea Austro-Ungariei, semnată la Villa Giusti pe 3 noiembrie 1918; 
- Euforia realizării actul Marii Uniri de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918;
- Apariția pe ecranele LED a celor 5 fotografii realizate de soldatul Samoilă Mârza;
- Parada de la Bucuresti. Regele Ferdinand, Regina Maria și Generalul Berthelot avansează într-o atmosferă electrică pe sub Arcul de Triumf.

Coloana sonoră este special aleasă pentru a evidenția emoția și simbolistica fiecărui moment în parte, purtând spectatorul, rând pe rând, prin dramă, dor, camaraderie, tristețe, tragedie, absurd, neputință, victorie și triumf. La realizarea spectacolui vor participa: 

- 18 actori de prestigiu;
- 16 cascadori profesioniști;
- 120 figuranți pregătitiți pentru spectacole de acest gen;
- 12 cai dresați si antrenați special pentru astfel de evenimente;

De asemenea, vor fi folosite: 

- efecte pirotehnice;
- 6 tunuri de epocă (efecte de foc la gura țevii, efecte de explozii în aer, efecte de explozii în pământ);
- armament și echipamente specifice perioadei respective;
- cascadorii cu foc: căderi de la înălțime în flăcări, oameni torță, cascadori călare în flacari;
- cascadorii ecvestre, acrobații călare, dresură de cai;
- lupte cu diverse arme, lupte corp la corp, lupte ecvestre;
- costume tematice;
- decoruri construite / decoruri transpuse pe ecrane LED;
- recuzită specifică perioadei;
- sonorizare și lumini;
- două ecrane LED cu dimensiuni: 8/6 m pe care vor rula elemente de decor și imagini live din timpul spectacolului.

Spectacolul de reconstituire istorică "Marea Unire" va avea loc în data de 8 septembrie 2018, începând cu ora 20.00, pe Cluj Arena. Intrarea va fi liberă. Proiectul urmează să fie prezentat în cele mai importante orașe din Romania.

VEZI ŞI Peste 40 de milioane de lei, bani publici nerambursabili, au cerut 297 de ONG-uri de cultură de la Primăria Cluj-Napoca în 2018. Au primit 10 milioane de lei. 

 

 

Comenteaza