Problema gunoiului menajer, "hot topic" pe domnuleprimar.ro

Problema gunoiului menajer,
Maldărele de gunoaie menajere, ce se lăfăie sub soarele tomnatic din tomberoanele doldora de la colţ de bloc, au devenit un subiect fierbinte pentru utilizatorii clujeni ai site-ului dedicat comunitatilor locale, domnuleprimar.ro.

"Bună ziua, vreau să vă spun că pe strada Pajiştei, toţi locuitorii stau de o săptămână cu tomberoanele pline în mijlocul străzii şi nimeni nu ridică gunoiul. E plin de mizerie deja. Este inadmisibil aşa ceva. Nu se poate face nimic totuşi?", "Aşa arată gunoiul de pe strada Gornului nr.7 (foto), frumos, fără comentarii!!!", "Mi se pare o grosolănie crasă, de un cinism - ca să nu mă exprim altfel- fără limite, să vorbeşti de capitale culturale europene, când tu nu eşti în stare să rezolvi gunoiul oraşului! E, totuşi, prea mult !!!!", aşa sună ultimele sesizări postate de clujeni pe site-ul domnuleprimar.ro

Clujenii atrag atenţia şi asupra locaţiilor nepotrivite pentru containerele dedicate gunoiului reciclabil.

"Vă rugăm să nu mai puneţi containere de niciun fel în parcarea de la capătul străzii Plevnei unde întoarce autobusul 36. Oamenii aruncă gunoiul lângă containerele de plastic şi hârtie crezând că Pata Rat s-a mutat pe Plevnei. Vă rugăm supravegheaţi zona ca să nu devină o rampă de gunoi", "Aş dori să vă atrag atenţia asupra amplasamentul recipientelor pentru reciclare din municipiul Cluj-Napoca. Sunt amplasate haotic, în intersecţii din zone istorice sau pe trotuare, staţii de autobuze. Nu îşi au rostul în aceste locaţii, arată ca într-o ţară de lumea a treia. Îmi pare rău, cine le-a pus acolo şi a avut aprobare, v-aş ruga să-l trimiteţi înapoi, unde s-a născut, acela nu este clujean. Este făcut într-o manieră crasă de dispreţ total faţă de valorile istorice şi turistice ale municipiului. Nu este doar părarea mea, toţi stăinii râd de noi. Am avut neplăcerea de a asista la discuţia unui grup de turişti americani, credeţi-mă, mi-a fost ruşine. Vă rog dispuneţi măsurile pentru reamplasare. Vă mulţumesc", scriu revoltaţi clujenii pe spaţiul public virtual dedicat comunitatilor locale, unde cetăţenii îşi pot contacta primarii direct, pentru a-şi exprima aprecierile / nemulţumirile legate de activitatea administratiei locale sau pentru a semnala probleme de interes comunitar.

Probleme cu rampa de gunoi a Clujului

Noiembrie 2012. În Cluj-Napoca, oraş cu deziderate de Capitală Culturală Europeană, nu se mai ridică gunoaiele clujenilor pentru că firmele de salubritate care operează în municipiu nu mai au unde să-l depoziteze. La final de octombrie, Garda de Mediu a închis rampa de gunoi a oraşului.

Situaţia depozitării deşeurilor s-a stabilizat, pentru moment, spre finalul săptămânii trecute. S-a găsit o soluţie de compromis. Salprest Rampă a atacat decizia Gărzii de Mediu şi, conform legii (Ordonanţei nr. 2 din 2001, art. 32. al. 3, după cum a informat încă de miercuri primăria) acesta se suspendă până la soluţionarea acţiunii de către instanţă.

 

 

 

Comenteaza