Procesul plăcuţelor multilingve, repus pe rol

Procesul plăcuţelor multilingve, repus pe rol
Instanța de contencios a Tribunalului Cluj a hotărât să repună pe rol dosarul privind amplasarea plăcuțelor multilingve la intrările orașului.

Deşi luni trebuia să dea verdictul, instanţa decis să fixeze un nou termen de judecată, în data de 7 decembrie, deoarece nu au ajuns la timp intervenţiile accesorii depuse la mijlocul lunii octombrie, informează clujust.ro. 

În soluţia pe scurt se arată că se "repune cauza pe rol. Se constată că o parte dintre cererile de intervenţie accesorie nu au fost comunicate cu pârâtul. Dispune comunicarea cererilor de intervenţie accesorie de la filele 65-464 cu pârâtul. Se face adresa la pârât pentru a răspunde care este stadiul proiectului "Intrările oraşului-sistem de comunicare integrat în Cluj-Napoca". Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.11.2015".

Intervenţiile accesorii respective, în număr de 397, au fost depuse la dosarul procesului intentat la Tribunalul Cluj de membrii grupului de inițiativă civilă Musai-Muszáj. Acestea au ajuns însă prea târziu, pe portalul instanțelor de judecată figurând doar şase astfel de cereri, depuse direct la instanță.

Epopeea plăcuţelor bilingve

Ofensiva celor de la Musai-Muszaj a fost demarată în urma deciziei Curţii de Apel Cluj din 5 februarie, prin care Primăria Cluj-Napoca nu mai este obligată să amplaseze plăcuţe bilingve româno-maghiare la intrările în oraş. Instanţa a admis recursul municipalităţii, casând astfel decizia Tribunalului Cluj, care obliga autorităţile locale să amplaseze plăcuţe bilingve la intrările în oraş.

Pentru a-și face auzite și, preferabil, ascultate, doleanțele, membrii grupului au inițiat o foarte activă campanie de mobilizare a cetăţenilor, care au fost chemați să se alăture demersului de a convinge muncipalitatea locală să monteze mult-doritele plăcuțe.

În acest context, au organizat, printre altele, un picnic în Piața Muzeului, o dezbatere cu avocați, jurnaliști și politicieni la Fabrica de Pensule, o ceremonie de tăiere a panglicii în lung în Piața Unirii, o lansare de baloane în culorile steagurilor din România și Ungaria în Piața Avram Iancu, un autostop pentru multiculturalitate, o dezbatere publică pe tema multilingvismului şi un flashmob pentru buna vecinătate.

Tot în acest scop au lansat „Primăvara celor 1.000 de procese", prin care au urmărit ca până la data de 1 iunie să convingă cel puţin 1.000 de clujeni să ceară primăriei amplasarea plăcuțelor multilingve la intrările orașului. Campania s-a bucurat de succes, astfel că mult-doritele solicitări au fost strânse şi depuse la sediul principal al municipalităţii în aprilie, cu aproape două luni înainte de termenul limită fixat.

Nu în ultimul rând, grupul și-a înaintat proiectul și la concursul organizat de Com'on Cluj, acesta ieşind pe primul loc în concursul de idei.

Comenteaza