PROGRAM NCN 25 octombrie 2010

PROGRAM NCN 25 octombrie 2010
Vezi ce poţi urmări astăzi pe postul local de televiziune NCN:
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google
18.30 Ştirile serii cu Alina Olpretean

19.55 Ştirile din sport cu Doru Crăciun (foto)

19.00 "Cluj Zi de Zi" cu Ciprian Aron. Astăzi, la rubrica „Pulsul Judeţului”, primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan ne vorbeşte despre unul dintre cele mai mari proiecte ale instituţiei pe care o conduce – cea mai mare grădiniţă din zonă

20.00 "
Liceenii". Ştefan Berci a fost, pentru o zi, elev la Liceul de Artă „Romulus Ladea”. Ce-a descoperit, aflaţi, în această seara, în a doua ediţie a emisiunii

20.30 "Ora de Sport" cu Dan Olteanu. În această seară, o ediţie specială, în care va fi prezentată povestea unui grup de copii din Războieni, judeţul Alba, care s-au îndrăgostit de handbal, au pus bazele unei şcoli, susţinuţi de o fostă mare handbalistă, Ana Maria Şteţ, actualmente profesoară de sport în Ocna Mureş, dar şi de noua lor prietenă Narcisa Lecuşanu, fostă glorie a naţionalei României, astăzi director tehnic al Federaţiei Române de Handbal. În studio, alături de copii vor mai fi prezenţi Mircea Barna, fost mare sportiv al Clujului şi al României şi jurnalista Adina Oşan
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .