Proiect inedit în cadrul „Cluj 2015 - Capitală Europeană a Tineretului". Teatru într-o hală industrială la Remarul 16 Februarie

Proiect inedit în cadrul „Cluj 2015 - Capitală Europeană a Tineretului
Aprilie este luna dansului, teatrului şi muzicii în cadrul proiectului Cluj 2015 - Capitală Europeană a Tineretului. Clujenii sunt invitaţi miercuri să urmărească o piesă de teatru într-un cadru inedit, într-o hală a fabricii Remarul 16 Februarie.

Miercuri, 15 aprilie, se va juca teatru în hala fabricii Remarul 16 Februarie. Organizatorii spun că au ales această hală pentru că „Remarul" face parte din patrimoniul industrial naţional.

Piesa de teatru se numeşte „Provizoriu" şi tratează tema invizibilităţii sociale, iar potrivit celor care o pun în scenă, ea „tratează tema invizibilităţii sociale, și se adresează tuturor celor care trec pe lângă noi în fiecare zi și despre care alegem să nu știm nimic." Această idee va fi încadrată mâine de această clădire, un loc inedit pentru o manifestare artistică, o fostă hală de fabrică, acum un spațiu „invizibil".

Clujenii sunt invitaţi miercuri, de la ora 20,00, pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 2-4, pentru a viziona alături de tinerii din echipa Cluj 2015 o piesă de teatru curajoasă, pusă în scenă de cei de la „Reactor de creație și experiment", în cadrul proiectului „Day 15."

Scopul proiectului „Day 15" este de a derula 12 evenimente de implicare a comunității în acțiuni care contribuie la sentimentul de apartenență față de Cluj-Napoca. Proiectul se derulează în cadrul programului Youth@Cluj-Napoca 2015 (Capitala Europeană a Tineretului) în fiecare zi de 15 a lunilor din anul curent.

Obiectivul strategic al proiectului este de implicare a peste 200.000 de persoane (din care 50.000 persoane unice) în diferite acțiuni cu mesaj pozitiv prin 12 evenimente publice de participare activă prin care locuitorii Clujului devin mai interesați și mai implicați în comunitatea locală, în mediul în care trăiesc.

Acesta este cel de-al doilea eveniment din ediția lunii aprilie a seriei „Day 15". Primul eveniment a fost denumit „Dance: music made visible" și a avut loc joi, 9 aprilie 2015. Pentru câteva ore, clujeni de toate vârstele s-au bucurat de demonstrații de dans urmate de cursuri de salsa și tango în aer liber, în Parcul Central Cluj-Napoca.

„Day 15 aprilie" nu se încheie pe data de 15. După dans şi teatru urmează cea de-a treia componenţă a temei lunii, muzica. Toţi cei interesaţi sunt invitaţi pe pagina „Day 15" pentru a afla din timp detaliile despre evenimentul care va urma.

Proiectul "Day 15" este finanţat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG în România și este co-finanțat și susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

„Day 15" este unul dintre proiectele strategice din cadrul programului Cluj-Napoca 2015 - Capitală Europeană a Tineretului.

 

Comenteaza