Protest în Bună Ziua: cum răsar şapte blocuri de cinci etaje în zonă de case VIDEO

Protest în Bună Ziua: cum răsar şapte blocuri de cinci etaje în zonă de case VIDEO
Mai mulți locuitori din cartierul Bună Ziua au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta împotriva unui proiect imobiliar. Oamenii se opun construirii unui ansamblu de șapte blocuri a câte cinci etaje fiecare într-o zonă de case.

Locurile de parcare, dar şi faptul că utilitățile nu vor funcționa la capacitate normală i-au făcut pe oameni să ia atitudine. "Trag o dată apa ori opt litri în bazinul de la WC,  și canalizarea nu e calculată la sistem. Sistemul nu rezistă. Plus curentul, că la noi în rețea nu există decât 120 de volți", spune revoltată una dintre vecine. "Zona în care ne aflăm acum e zonă de case, nu zonă de blocuri", completează alta.

Dezvoltatorul proiectului îi liniștește pe oameni și spune că totul a fost realizat conform PUG-ului din 2008.

"Autorizația este eliberată în octombrie, o parte în noiembrie, ultima eliberată în 14 noiembrie și noi în 21-22 noiembrie am predat amplasamentul constructorului care va construi imobilul; toate distanțele se respectă, toate parcările vor fi în incintă", spune dezvoltatorul Beniamin David.

Și reprezentanții municipalității susțin că viitorul ansambul respectă toate normele legale. Vezi ce spune Iulia Perşa, reprezentantul Primăriei Cluj-Napoca, în materialul video

În total, 290 de familii vor locui în blocuirle de pe strada Măceșului, din cartierul clujean Buna Ziua. Proiectul ar urma să fie finalizat în noiembrie 2016.

Reporter: Anca Baciu
Imagine: Florin Dan

 

Comenteaza