Proteste în penitenciare. ANP anunţă: Angajaţii nu pot recurge la greve sau la întreruperea activităţii/ Gherla, Turnu-Severin şi Craiova au manifestaţii în stradă

Proteste în penitenciare. ANP anunţă: Angajaţii nu pot recurge la greve sau la întreruperea activităţii/ Gherla, Turnu-Severin şi Craiova au manifestaţii în stradă
Angajaţii din penitenciare nu pot recurge la greve sau întreruperi voluntare ale activităţii, orice formă de protest în context legal reprezentând un drept al funcţionarilor publici cu statut special, anunţă, luni, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit unui comunicat de presă emis de ANP, "conform statutului funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare lucrătorii din sistem au dreptul să se asocieze în organizaţii sindicale şi asociaţii profesionale. În exercitarea drepturilor sindicale aceştia nu pot recurge la greve sau întreruperi voluntare ale activităţii. Formele de protest exprimate în context legal, fără afectarea siguranţei penitenciarelor şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate reprezintă drepturi legale ale funcţionarilor publici cu statut special".

Revendicările sindicaliştilor din penitenciare fac referire la modul de aplicare a OUG 20/2016 cu privire la corectarea unor inechităţi în sistemul de apărare şi ordine publică. În urma ordonanţei, angajaţii din sitemul penitenciar nu primesc sume compensatorii reprezentând salariul de merit în plată în anul 2009.

ANP precizează că salariile lucrătorilor din sistemul penitenciar sunt stabilite prin acte normative aprobate, în concordanţă cu grilele de salarizare specifice acestei categorii profesionale.

"Cu privire la hotărârea membrilor de sindicat de a nu mai lucra ore suplimentare peste nivelul stabilit prin acorduri la care Administraţia Naţională a Penitenciarelor este parte, conducerea ANP precizează că în decursul anului 2016 a întreprins demersuri constante pentru a asigura un număr corespunzător de lucrători în sistem, prin organizarea succesivă de concursuri de încadrare a personalului din sursă externă, repartiţia absolvenţilor instituţiilor de învăţământ postliceal şi universitar şi organizarea unor noi sesiuni de admitere în aceste instituţii", se mai arată în comunicat.

Potrivit ANP, în primele opt luni ale anului au ieşit din sistem 1.000 de angajaţi, ceea ce a îngreunat planificarea şi asigurarea unui număr eficient de lucrători pentru desfăşurarea activităţii, iar conducerile din penitenciare trebuie să folosească resursele umane de care dispun astfel încât să evite depăşirea plafonului de 180 de ore suplimentare.

De asemenea, "reprezentanţi ai ANP au participat în mod constant la dezbaterile privind modul de aplicare a OUG 20/2016, oferind suport pentru analiza prevederilor actului normativ şi sprijinind acordarea drepturilor pentru personalul din penitenciare, în condiţiile legii."

O sută de salariaţi din penitenciarele din Craiova şi Drobeta Turnu Severin protestează

Circa o sută de salariaţi din penitenciarele din Craiova şi Drobeta Turnu Severin, afiliaţi Sindicatului Solidaritatea, protestează în Piaţa Mihai Viteazul din centru Craiovei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestatarii spun că vor salarii egale cu cele ale angajaţilor din sistemul de apărare şi reclamă faptul că au acumulat, anual, peste 180 de ore suplimentare de muncă.

Protestatarii cer demisia Ralucăi Prună din funcţie.

"Prin acest protest vrem să sensibilizăm Guvernul să nu mai aplice discriminatoriu o ordonanţă care este pentru tot sistemul public şi de apărare. În plus, vrem să semnalăm problemele cu care ne confruntăm, precum numărul mare de ore suplimentare, lipsa de personal. Aşteptăm şi opinia doamnei ministru. Şi-a anunţat participarea la inaugurarea centrului terapeutic de la Gherla şi noi am solicitat să ne întâlnim cu dânsa înainte de a participa la inaugurarea respectivă. Acum aşteptăm să vedem ce se stabileşte în urma discuţiilor", a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, preşedintele Sindicatului "Solidaritatea" Dolj, Radu Şchiopu.

Protestul de la Craiova este programat să se desfăşoare până la ora 13.

Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au anunţat proteste ale angajaţilor în toate penitenciarele din ţară începând de luni.

Ministrul Justiţiei, huiduit când a ajuns la Penitenciarul Gherla. Pungi cu prune aduse de angajaţii care protestează în faţa închisorii

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a fost huiduit, luni, când a ajuns la Penitenciarul Gherla, în faţa căruia peste o sută de angajaţi protestează cerând majorarea salariilor. La Penitenciarul Poarta Albă din Constanţa au protestat circa 50 de sindicalişti, transmit corespondenţii MEDIAFAX.

Peste 100 de angajaţi ai Penitenciarului Gherla protestează, luni, în faţa instituţiei, nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi cerând majorarea salariilor, eliminarea inechităţilor salariale, a deficitului de personal şi demiterea ministrului Justiţiei pentru "incapacitate profesională". Protestatarii vor drepturi salariale similare angajaţilor din sistemul de apărare.

Protestatarii au bannere cu mesaje precum "Muncim pe datorie, ruşine să vă fie", "Legea trebuie aplicată, nu încălcată" şi "Stop discriminării".

Totodată, cei peste o sută de angajaţi ai Penitenciarului Gherla care protestează au adus şi pungi cu prune.

De asemenea, protestatarii ai scandat "Demisia", "Ruşine să vă fie", "Jos ministrul mincinos" şi "Jos Guvernul mincinos".

În momentul în care ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a ajuns la Penitenciarul Gherla, protestatarii au huiduit.

Unul dintre liderii angajaţilor a declarat că protestatarii aşteaptă o întâlnire cu ministrul Justiţiei pentru a-i aduce la cunoştinţă nemulţumirile pe care le au.

"Am declanşat mişcări de protest în toate penitenciarele din ţară şi cerem îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, angajarea unui număr suficient de personal în penitenciare, deoarece este un mare deficit, eliminarea inechităţilor salariale şi demitea ministrului Justiţiei pentru incapacitate profesională. Avem în penitenciare 1,5 milioane de ore suplimentare, care sunt imposibil de recuperat din cauza deficitului de personal de 8.000 de angajaţi", a afirmat acesta.

O delegaţie a protestatarilor a fost invitată la discuţii cu ministrul Justiţiei.

Raluca Prună se află la Penitenciarul Gherla alături de ambasadorul Norvegiei Tove Westberg pentru a inaugura un centru terapeutic pentru femei cu o capacitate de 60 de locuri, finanţat cu 1,2 milioane de euro din fonduri norvegiene.

Şi la Constanţa, câteva zeci de angajaţi ai Penitenciarului Poarta Albă şi ai Spitalului Penitenciar Poarta Albă s-au strâns, luni dimineaţă, în faţa penitenciarului, sindicaliştii denunţând "discriminarea de la nivel guvernamental" şi lipsa de personal şi cerând îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi salarii mai bune.

Cei aproximativ 50 de protestatari s-au strâns în faţa Penitenciarului Poarta Albă în jurul orei 09.00, având o pancartă cu mesajul "Legea trebuie aplicată, nu încălcată! Stop discriminării!". Ei au scandat împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, dar şi a ministrului Muncii, Dragoş Pâslaru, cerându-le demisia: "Prună nu mai sta, dă-ţi demisia!" şi "Ne conduceţi prost, nu aveţi nici un rost!".

Sindicaliştii au pichetat Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa timp de aproximativ 40 de minute, după care s-au retras, protestul desfăşurându-se fără incidente.

Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au anunţat proteste ale angajaţilor în toate penitenciarele din ţară începând de luni.

 

Comenteaza