Video Pungi cu droguri, cântare de mare precizie, pistoale și o grămadă de bani au găsit polițiștii clujeni la traficanții de droguri

Pungi cu droguri, cântare de mare precizie, pistoale și o grămadă de bani au găsit polițiștii clujeni la traficanții de droguri

Cele 35 de percheziții domiciliare efectuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT au scos la iveală o pradă serioasă: pungi cu droguri, cântare de mare precizie, pistoale și o grămadă de bani. 

”În urma celor 35 de percheziții domiciliare efectuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, în municipiile Turda, Câmpia Turzii și comuna Mihai Viteazu, județul Cluj și în județul Maramureș, au fost indisponibilizate 65 de pungi și plicuri cu substanță cristalină, albă (aproximativ un kilogram), mai multe obiecte și plicuri cu urme de substanță albă, 12 bancnote rulate, o țigaretă confecționată artizanal ce conține materie vegetală, 275.587 de lei, peste 16.000 de euro, 600 de dolari și 360 de lire sterline.

De asemenea, au fost ridicate 21 de telefoane mobile, un pistol airsoft cu 16 capsule, din metal, cu aer comprimat, o pungă cu bile, o tabletă, două unități centrale, 4 cântare de mare precizie și înscrisuri. În urma administrării probatoriului, 13 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 si 49 de ani, au fost reținuți.

Reamintim faptul că acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Târgu Mureș și Oradea, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca și Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, precum și a două echipaje canine din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj”, a transmis IPJ Cluj, la două zile de la declanșarea operațiunii. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza