Rămăşiţele pământeşti ale Reginei Mamă Elena vor fi aduse din Elveţia şi înhumate la Curtea de Argeş

Rămăşiţele pământeşti ale Reginei Mamă Elena vor fi aduse din Elveţia şi înhumate la Curtea de Argeş

Osemintele reginei-mamă Elena a României vor fi repatriate pe 18 octombrie, iar o ceremonie de reînhumare va avea loc ziua următoare.

Rămăşiţele pământeşti ale reginei Elena vor fi aduse la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, a decis Custodele Coroanei Române, Margareta, scrie News.ro.

„Regina Elena va odihni în noua Catedrală Arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş alături de fiul ei, regele Mihai I”, se arată în anunţul publicat marţi pe site-ul româniaregala.ro. 

Sicriul va ajunge la aeroportul internaţional Otopeni vineri, 18 octombrie 2019. „Ceremonia funerară va avea loc în Catedrala istorică Episcopală şi Regală, sâmbătă, 19 octombrie 2019. Reînhumarea va avea loc în pridvorul noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale”.

Biroul de presă al Palatului Elisabeta va face public programul pe 11 octombrie.

Regina-mamă Elena a României, mama regelui Mihai I, s-a născut pe 3 mai 1896, la Palatul Tatoi, lângă Atena. Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost fiica regelui Constantin I al elenilor şi a reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei). A fost sora regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. În 1940, a devenit regina-mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne. Spre deosebire de regele Mihai I, regina Elena nu a şi-a mai revăzut niciodată ţara.

Comenteaza