Rareş Bogdan, ameninţat cu tribunalul de CNADNR. „Sunt încercări de intimidare"

Rareş Bogdan, ameninţat cu tribunalul de CNADNR. „Sunt încercări de intimidare
Rareș Bogdan, jurnalist la Realitatea TV, va fi dat în judecată pentru acuzațiile făcute la postul de televiziune.

Asta e promisiunea făcută de CNADNR care a fost deranjată de afirmațiile lui Bogdan. "Având în vedere gravele prejudicii de imagine, CNADNR SA anunţă că va depune sesizare la CNA şi va formula o acţiune în instanţă împotriva cetăţeanului Rareş Bogdan. Menţionăm că prin afirmaţiile neadevărate, nefondate, precum şi verdictele date de către persoana respectivă, fără nicio competenţă şi autoritate juridică în domeniu, se creează decredibilizarea companiei care poate dăuna acesteia în cadrul proceselor pe care le are în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale şi a celor de arbitraj internaţionale. În acest sens, indirect, are loc o favorizare a firmelor private care se află în diferite dispute litigioase cu CNADNR SA", spun reprezentanţii CNADNR.

Totodată, şeful companiei, Narcis Ştefan Neaga, în nume personal, îl va acţiona în judecată pe realizatorul TV, solicitând daune morale, ca urmare a insultelor şi calomniilor la care a fost supus.

"Sunt încercări de intimidare la adresa unui jurnalist care și-a permis, alături de mulți alții, să arate mizeriile care se fac într-una dintre cele mai ciudate companii ale statului român pe care nimeni nu a verificat-o niciodată. Știu următoarele lucruri - România nu are autostrăzi, nu are drumuri naționale, nu are centuri de ocolire (cum ar fi centura Bucureștiului), are cele mai scumpe autostrăzi din lume, are cel mai scump kilometru de autostradă, are drumuri asfaltate în iarnă care se distrug în trei luni de zile, are lucrări prost făcute...

La Cluj, de exemplu, avem o centură de ocolire care a fost licitată la 64 de milioane și a ajuns să coste 190 de milioane și încă nu este gata. (...) Avem de asemenea autostrada București - Ploiești care nu duce nicăieri și pleacă de nicăieri pentru că nu este realizată legătura cu Bucureștiul. Avem o centură de ocolire a Bucureștiului care creează nervi și bătăi de cap șoferilor veniți din toată țara care merg spre litoral. Avem lipsa unui drum express sau a unei autostrăzi între Constanța, Mamaia și Mangalia, Vama Veche ceea ce creează nervi tuturor celor care încearcă în zilele de sâmbătă / duminică să se deplaseze între stațiunile de pe litoralul românesc.

Avem zeci de situații, dacă nu sute de situații, în care șoselele au fost extrem de scumpe, sau licitate dubios, sau s-au aprobat nenumărate acte adiționale. O să demonstrez că cei de la CNADNR nu doar că ar trebui să dea explicații în fața unor procurori sau în fața Corpului de Control al prim-ministrului sau al ministrului Transporturior, dar că trebuie să dea socoteală în primul rând cetățenilor României de care își bat joc.

Această companie nu a fost altceva decât o vacă de muls în care politicul cu clientela politică și-a făcut loc și a reușit să paraziteze bugetul statului", a declarat Rareș Bogdan pentru stiripesurse.ro.

Jurnalistul susține că emisiunile privind neregulile de la CNADNR vor continua, ba mai mult susține că această temă va fi abordată în una sau chiar în două dintre primele cinci emisiuni pe care le va realiza după 1 septembrie, când va reveni din vacanță.

 

Etichete
Comenteaza