Razie anti-COVID la Cluj-Napoca. Câte persoane au fost prinse fără declarație la miezul nopții

Razie anti-COVID la Cluj-Napoca. Câte persoane au fost prinse fără declarație la miezul nopții

Polițiștii au acționat, marți, la Cluj-Napoca, în scopul menținerii unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru verificarea măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

În prima parte a acţiunii, desfăşurată în intervalul orar 17.00 - 19.00, forţele implicate au acţonat în Piaţa Gării, Piaţa Mihai Viteazul, dar şi în zona staţiilor de transport public. Au fost legitimate 94 de persoane şi verificate 45 de autovehicule şi mijloace de transport persoane.

Potrivit IPJ Cluj, neregulile constatate au impus aplicarea a 30 de sancţiuni contravenţionale, 18 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, iar alte 12 au fost aplicate pentru abateri aduse prevederilor OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice.

Acţiunea a continuat în intervalul orar 23.30 – 01.00, fiind dispuse filtre rutiere pe principalele artere de circulație. Cu această ocazie, au fost legitimate 98 de persoane şi oprite pentru control în trafic 73 de autovehicule. Astfel, au fost depistate 11 persoane care se deplasau pe drumul public fără motiv justificat, acestea fiind sancţionate contravenţional conform Legii 55/2020.

Comenteaza