Razie în centrul Clujului. Controale în barurile și terasele de pe Piezișă

Razie în centrul Clujului. Controale în barurile și terasele de pe Piezișă
| Foto: arhivă

Peste 410 forțe au acționat în sistem integrat, în Cluj-Napoca, fiind verificate baruri, terase și săli de jocuri de noroc, cu preponderență cele din zona centrală și strada Piezișă. 

Astfel, în ultimele 24 de ore au fost verificate peste 700 de persoane și circa 80 de societăți comerciale, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în contextul stării de alertă.

Totodată, polițiști rutieri au verificat modul în care, sunt respectate măsurile de protecție pentru prevenirea răspândiri virusului COVID-19, atât de către conducătorii mijloacelor de transport persoane, cât și de către călători acestora.

Urmare a nerespectării normelor de protecție individuală prevăzute de Legea 55/2020, s-a impus aplicarea unui număr de 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.800 de lei.

Reamintim că, în Cluj-Napoca, incidența cazurilor de Covid-19 a depășit pragul de 1,5 la mia de locuitori astfel încât, începând de luni, restaurantele, barurile care funcționează la interior vor fi închise.

De asemenea, de luni este interzisă organizarea de nunți, botezuri sau alte evenimente private în interior și vor fi închise și teatrele și cinematografele, dar și sălile de jocuri de noroc. 

Aceste măsuri vor fi aplicate și în alte 13 localități din județul Cluj - Apahida, Căianu, Cășeiu, Câțcău, Cuzdrioara, Feleacu, Florești, Mintiu-Gherlii, Mociu, Săcuieu, Sâncraiu, Sic și Vad, și vor fi menținute 10 zile, cu posibilitatea de prelungire până la data atingerii unei rate de incidență mai mică sau egală cu 1,5/1.000 locuitori.

Comenteaza