Realitatea TV, în pericol de închidere

Realitatea TV, în pericol de închidere
Noul cod al insolvenței, care conține un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat, a fost publicat, vineri după-amiază, în Monitorul Oficial, informează realitatea.net.

Insolvenţa va fi similară, de acum înainte, cu falimentul. Cel puţin pentru instituţiile media, conform realitatea.net.

La o zi după ce noul cod al insolvenței a fost aprobat în ședință de guvern, actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial.

Proiectului aprobat ieri în şedinţă de guvern i-a fost adăugat un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat.

"În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidența prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a deschiderii procedurii și până la data confirmării planului de reorganizare, se suspendă licența audiovizuală, în sensul Legii nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Național al Audiovizualului. În planul de reorganizare vor fi prevăzute condițiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anumit serviciu de programe, condiții ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Național al Audiovizualului", se arată în articolul 81 al noului cod de insolvență, potrivit sursei citate.

Mircea Diaconu: Este o formă de terorism legislativ

"Ca să poţi lua taxele, trebuie să-i laşi în viaţă. Impactul de imagine este imens, nu înţeleg acest gest disperat. Faptul că domnul Muraru nu vă poate răspunde, înseamnă ceva. Efectul este cumplit. Cred că e o greşeală de traseu, o mână rău-intenţionată. Este o formă de terorism legislativ, este ca şi cum ai pune o bombă", a declarat Mircea Diaconu, la Realitatea TV.

Sorin Roşca Stănescu: Nu vreau ca imaginea PNL să fie asociată cu închiderea unei televiziuni

"Aş vrea să mă refer la faptul că această OUG care dacă apare în M.O. închide Realitatea TV este o OUG a Guvernului USL, care are o componentă liberală puternică. Atunci înseamnă că această componentă liberală îşi asumă o uriaşă răspunde. Este cu neputinţă să nu fi implicat domnul Chiţoiu. Dacă domnului Chiţoiu i-a scăpat acest articol, dacă e cu dedicaţie, trebuie să vedem cine a scris dedicaţia. Domnul Chiţoiu nu e o într-o situaţie foarte plăcută, fiindcă a fost criticat în mod constant de Realitatea Tv şi nu aş vrea ca imaginea PNL să fie legată de suprimarea unui post tv. Eu mă aştept ca această OUG să nu fie publicată în Monitorul Oficial", a declarat SRS la Realitatea TV.

Nicolae Robu: Ar fi o mare eroare închiderea Realitatea TV

"Ar fi o mare eroare închiderea postului Realitatea TV, dar nu cred că se va petrece. Este o eroare şi că se va ajunge la acest proiect, probabil că nu va deveni lege", a declarat primarul Timişoarei, Nicolae Robu, la Realitatea TV.

Dan Diaconescu: Realitatea e închisă pentru conţinut editorial

"Guvernul a căpătat curaj pentru că nu a fost oprit la timp. Noi am trecut prin aşa ceva în 2002. E clar că Realitatea e închisă pentru conţinut editorial. Guvernul se foloseşte de intrarea în insolvenţă de mai demult a postului. Vreo 28 de televiziuni vor fi închise. E doar începutul. Ponta va închide şi Antena 3. Intrăm într-o spirală care a mai fost în Venezuela", a spus Dan Diaconescu, la Realitatea TV.

Andrei Marga: Cine închide presa, închide democraţia

"Cine închide presa, închide democraţia. E o măsură total neinspirată. Nu ştiu cine dă astfel de sugestii", a declarat Andrei Marga, la Realitatea TV.

Cornel Nistorescu: Ponta urăşte presa

"Victor Ponta urăşte presa. Aplică aceeaşi politică pe care a aplicat-o Băsescu şi Blejnar cu presa. Două personaje importante în politică au dorinţa de a astupa gura presei. Poate ar fi mai folositor să închidă Realitatea o săptămână şi să cadă Guvernul Ponta. E guvernul cu cea mai slabă încasare din ultimii 20 de ani. Acest guvern plăteşte salariile din împrumuturi internaţionale", a declarat Cornel Nistorescu, la Realitatea TV. "Guvernul Ponta e o echipă de impostori, care numai din tupeu şi agresivitate se hrăneşte", a adăugat acesta.

Cătălin Predoiu: USL atacă justiţia şi presa

Prim-vicepreşedintele PDL a criticat intenţia Guvernului Ponta de a modifica legea insolvenţei în sensul în care aceasta ar duce la închiderea posturilor de televiziune aflate în insolvenţă.

"L-am auzit pe domnul prim-ministru să se plătească taxe. Să meargă în judeţul Constanţa şi să se ducă buldozerul, să meargă acolo unde domnesc baronii USL, dacă îi dă mâna. Cu evaziunea fiscală redusă ar putea plăti salariile medicilor, să spui la trei televiziuni "plăţi-mi taxe", motivând în felul acesta intenţia vădită de a închide gura presei, mi se pare ridicol. Dacă premierul vă dă asigurări că nu are nimic cu presa, atunci trebuie să îngrijoraţi", a declarat Victor Ponta, la Realitatea TV.

Cătălin Ivan: PSD nu va gira închiderea unei televiziuni

"Nu vom gira niciodată o politică de răzbunare contra mass-mediei. Vreau şi eu să ştiu de ce nu răspunde ministrul Justiţiei. Vă garantez că PSD nu girează aşa ceva", a declarat liderul europarlamentarilor PSD, Cătăin Ivan.

 

Etichete
Comenteaza