Rectorul UBB Cluj neagă colaborarea cu Securitatea: "În ţara asta nu putem trăi fără să maculăm, pe nedrept"

Rectorul UBB Cluj neagă colaborarea cu Securitatea: "În ţara asta nu putem trăi fără să maculăm, pe nedrept"

Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române şi rectorul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, reacţionează după ce Revista 22 a publicat unele documente din care ar reieşi că ar fi colaborat cu fosta Securitate.

"Era de aşteptat să se lucreze şi împotriva mea! În ţara asta nu putem trăi fără să maculăm, pe nedrept!", a declarat Ioan Aurel Pop pentru stiripesurse.ro. 

"Modul de prezentare a dlui Hodor este insidios! Eu nu am semnat niciun acord de colaborare, cu nici o formă a securităţii, interne sau externe. Dar, rugat de profesorul meu, acad. Ştefan Pascu, fost rector al UBB, i-am predat, între anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei noastre, „pentru o publicaţie a emigraţiei române” (dupa cum mi-a spus). Mi-a şi adus apoi două numere dintr-o revistă apărută în Germania. Chiar dacă aş fi vrut să refuz, nu puteam, pentru că era şeful meu de catedră şi conducatorul meu de doctorat. Pe de altă parte, a publica înainte de 1989, în străinătate era ceva aproape de neimaginat. Era important şi pentru raportarea activităţii de cercetare etc., iar posibilităţi de publicare (în afara propagandei de partid) erau infime. Prof. Pascu era liber să călătorească şi am fost convins că, în călătoriile sale, fusese rugat să dea materiale de istorie... Cred că de aceea apar pe acea listă publicată în Revista 22. Un alt motiv nu exista! De altfel, în dreptul numelui meu scrie NU!", mai afirmă Ioan Aurel Pop.

Peste două sute de nume conține prima listă a colaboratorilor aflați în legătura UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupă de urmărirea emigraţiei româneşti. Unele sunt cunoscute publicului larg și active în spațiul public, cum ar fi Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române, Cornel Nistorescu, ziarist, sau sociologul Dorel Abraham, se arată într-un articol publicat de Revista 22 joi, 12 aprilie 2018. 

Comenteaza