Regizorul Cătălin Saizescu, în căutarea unui personaj de film în Tunisia

Fiul regizorului român Geo Saizescu, Cătălin Saizescu, a călătorit în Tunisia pentru a documenta primul film despre Georges Sebastian Ghika.

ZIUA de CLUJ a realizat un interviu cu actorul, scenaristul, producătorul şi regizorul Cătălin Saizescu, fiul celebrului Geo Saizescu. Cătălin Saizescu s-a aflat săptămâna trecută în Tunisia la un info-trip organizat de Kartago Tours şi Oficiul Naţional al Turismului din Tunisia pentru a documenta un nou film şi a discutat cu reporterii ZIUA de CLUJ despre pelicula "Iubire elenă", ce va fi lansată în această lună şi la care a lucrat "cot la cot" cu tatăl său.

În curând veţi lansa un nou film? Care este subiectul acestuia?
La pelicula "Iubire elenă" am fost co-producător, iar Geo Saizescu, tatăl meu, semnează regia. E un film pornit de la o scriere a unui grec, Kostas Asimakopoulus. Textul lui se numea "Eleni Altamura", prima pictoriţă grecoaică a cărei viaţă artistică a început pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Eleni Altamura a plecat de pe insula Spetses în căutarea artei picturii şi a studiat cu diverşi maeştri în Grecia, apoi în Italia în căutarea desăvârşirii sale ca pictor. Ce e important în personajul ăsta e că e o deschidere către lume a părţii feminine deoarece în momentul acela femeile nu aveau drept de vot şi nu erau decât o maşinărie a bărbatului. Altamura e una dintre iniţiatoarele feminismului împreună cu renumita Bubulina, care a fost o eroină. Asocierea cu Bubulina se face cu Zorba Grecul. Prietena lui Zorba Grecu din insulă era Bubulina, care, de fapt, era o femeie în vârstă, matroană de bordel, cu o poveste romanţată. Acestă Bubulina a fost prima femeie amiral în acelaşi timp cu Elena Altamori, pictoriţa care a inspirat practic istoria filmului acesta.

Cum v-a venit ideea?
Totul a pornit din prietenia tatălui meu cu Kostas Asimakopoulus, care a scris textul. Din punct de vedere al producţiei mi s-a părut acest subiect interesant tocmai pentru că trata emanciparea femeii, un subiect foarte slab tratat la noi în afară de "Ecaterina Teodoroiu" sau chestii care veneau legate mai mult de comunism. Mi s-a părut interesant faptul că am putut face o co-producţie internaţională în care să angrenăm România, Grecia şi Italia.

Cât au durat filmările?
Acum doi ani am iniţiat filmările şi primele filmări au avut loc în Grecia, pe insula Spetses. Ulterior, am filmat la Atena, am mers în Italia, unde am filmat în Roma, Florenţa, Pompei. Am fost şi în Napoli, iar în Bucureşti am filmat interioarele. Este un film jumătate de epocă, jumătate contemporan pentru că povestea se împarte în două lumi - jumătatea secolului al XIX-lea şi prezent. E o poveste romanţată despre o doamnă care vrea să vândă un tablou aparţinând Elenei Altamura, povestea între ea şi un expert venit de la casa de licitaţii care urmează să îi analizeze tabloul, ocazie cu care acesta îi dezvăluie povestea pictoriţei. Pe de altă parte, filmul cuprinde povestea din trecut a pictoriţei, cu tot traseul pe care l-a urmat până să ajungă să fie cunoscută. Sunt foarte multe paralele între trecut şi prezent.

Care este distribuţia?
Din distribuţie fac parte atât actori români, cât şi greci, cea mai importantă este Maia Morgenstern, care ţine capul de afiş al filmului, Georgiana Saizescu - care este Eleni Altamora, Mircea Rusu şi Adrian Păduraru. Ei sunt actorii principali. Între ceilalţi actori sunt Ileana Stana Ionescu, Eusebiu Ştefănescu, Cătălin Saizescu. Eu sunt fratele Elenei. A fost un film oarecum făcut în familie. Lumea are tot soiul de clişee referitoare la asocierea de nume şi într-adevăr chiar aşa şi este. Regizor e tatăl meu, eu sunt co-producător, soţia mea joacă unul dintre rolurile principale. Părerea mea este că filmele se fac în familie atâta timp cât nu ai un buget care să acopere într-adevăr cheltuielile. Aşa am ajuns şi eu coproducător, părţile mele le-am cedat filmului. Nu este o afacere din care să ne gândim că o să câştigăm nu ştiu ce, de fapt este pasiunea pentru film. Am pus umărul aici ca în toate producţiile în care a participat taică-meu. Am mai făcut un film cu el ca producător, "Păcală se întoarce", iar acum n-am vrut să îl las la nevoie.

Când va fi lansat filmul? O să ajungă şi în Cluj?
Lansarea va fi în 18 mai la Scala şi sigur va ajunge şi în Cluj pentru că este o distribuţie naţională şi internaţională. Urmează să îi facem şi premiera la Atena, fiind o co-producţie cu o firmă greacă. Filmul va fi lansat atât în peliculă, cât şi digital pentru că foarte multe cinematografe în ţară sunt digitale şi va acoperi întreg lanţul de cinematografe.

V-aţi gândit să îl aduceţi la TIFF sau să îl duceţi la un festival în afara ţării?
Da, e şi chestia asta. E adevărat că după ultima modă filmele întâi se plimbă pe la festivaluri să câştige nişte premii pe care să le etalezi pe piaţă. De partea de distribuţie şi plimbat pe la festivaluri se ocupă producătorul principal Casaro Film, în persoana lui Alexandru Iclozan. Eu m-am ocupat mai puţin de chestia asta pentru că eu bag umărul să se facă un lucru, iar altcineva se ocupă de distribuţie şi de lansarea filmului.

Cum e să lucrezi cu tatăl tău?
E foarte dificil de lucrat cu taică-meu. Lumea poate să se gândească la o relaţie armonioasă, doar că întotdeauna se nasc scântei. Sunt anumite subiecte rămase tabu, sunt generaţii diferite, cu concepte diferite. Eu îi propun nişte lucruri pentru a ieşi din anumite tipare pe care însă şi le-a creat şi poate că e bine aşa. El merge pe un model de succes care l-a consacrat şi îi respect ideile, deşi câteodată sunt nevoit să mă mai impun în anumite momente, în încercarea de a aduce un plus producţiei. Am alergat ca un nebun atât în Grecia, cât şi în Italia ca să surprindem nişte cadre frumoase. Filmul are o imagine deosebită, fiind mediteraneean. Noi, în general, în România nu suntem obişnuiţi să ieşim în afara ţării şi majoritatea filmelor sunt gri, cu blocuri comuniste, cu mizerie şi am căutat să evităm acest lucru. Am ieşit din ţară în căutarea unor locuri frumoase pentru că pe lângă mesajul artistic pe care trebuie să îl transmită filmul, cred că mai e şi bucuria spectatorului de a privi ceva ce îşi imaginează poate. De aceea cred că locurile exotice şi vieţile anumitor personaje pot favoriza o stare de bine şi cred că asta caută şi filmul ăsta.

Aţi trecut prin întâmplări haioase la filmări?
Filmam la Pompei şi ne-a fost dificil să filmăm din afară pentru că taxele de filmare în muzee şi în locurile mai speciale sunt destul de mari şi atunci am încercat o "indiană". Încercam să facem lucruri pe care nu ni le permiteam. Am îmbrăcat-o pe Georgi în costum de epocă, cu şevalet, un creion, ca şi cum ar fi mers să picteze între ruinele de la Pompei. Noi nu puteam filma înăuntru, iar operatorul aştepta la gard cu un transfocator destul de mare şi am intrat cu ea. Ne direcţionam cu nişte walkie talkie ca să evităm întâlnirea cu responsabilii cu securitatea şi să ne furişăm pe acolo tocmai ca anumite secvenţe să fie luate de la depărtare. Ca să nu ne strice scenele am intrat pe furiş şi, la un moment dat, ne întâlnim cu un paznic. Eu eram îmbrăcat cu pantaloni scurţi, şapcă, aveam telefonul mobil şi staţia, iar Georgi era îmbrăcată cu 150 de ani în urmă. Tipul se uita foarte ciudat la noi şi îi zic în engleză: e soţia mea, dar e puţin nebună. Ea era un personaj cu o rochie lungă, cu crinolină, era frapantă, iar eu eram modern. Şi zic: E soţia mea, dar a luat-o puţin razna. Ce să fac?

Aţi venit în Tunisia pentru a documenta un nou film. Care este subiectul? Ce vreţi să faceţi aici?
Practic, suntem în căutarea unui personaj care a trăit la începutul secolului al XX-lea. E vorba de un român care a dezvoltat turismul în Tunisia. Latura lui interesantă e că un român reuşeşte să impună o linie în ceea ce priveşte arhitectura locului, inspirându-se din arhitectura locală a reuşit să creeze un conac la malul Mediteranei. George Sebastian, care se pare că are o legătură cu familia Ghika, este un personaj fascinant. Actualmente facem documentare. Ştim că s-a născut la Bacău, şi-a urmat studiile la Paris, provine dintr-o familie nobilă. Era pasionat de design interior şi tot ce are legătură cu artele frumoase. S-a căsătorit cu o americancă miliardară şi după un periplu prin lume în luna de miere au ajuns în SUA, Canada, Paris, Italia şi în Tunisia, unde au hotărât să îşi facă o casă de vacanţă în regiunea Hammamet-ului, care a început să fie construită în 1927. E o casă deosebită. Casa Sebastian este actualmente Centrul Cultural din Hammamet pentru că spre jumătatea secolului trecut casa a fost cumpărată de stat. E important să urmărim români care au făcut ceva şi care merită aprecierea noastră. Inversul medaliei e ideea de a ne redescoperi ca naţie şi de a încerca să schimbăm curentul negativ spre care ne îndreptăm. E timpul să reacţionăm şi să căutăm personajele care au făcut ceva şi să le expunem.

Cum ai aflat despre George Sebastian?
Alexandru Miron, operatorul viitorului film, este cel care a descoperit subiectul şi mi l-a povestit. Apoi, am început să mă documentez şi eu. Şi uite că am venit în căutarea personajului, să încercăm să săpăm prin "pământul tunisian", să vedem ce s-a întâmplat pentru că nu sunt foarte multe date. Pentru mine e prima dată când am ajuns în Tunisia şi am vrut să văd ce a simţit când a venit aici. Eram curios să văd ce l-a determinat să construiască aici pentru că după el s-au inspirat multe alte personalităţi care şi-au făcut case de vacanţă în Hammamet, crescând foarte mult regiunea. În această casă, peste care a trecut şi cel de-al Doilea Război Mondial, au păşit generalul german Erwin Rommel, Winston Churchill, care şi-a scris memoriile acolo, nenumăraţi actori, pictori şi oameni de artă, oameni politici. E un loc încărcat cu o energie fantastică.

Te-ai gândit deja la actorul care îl va juca pe George Sebastian?
Am reuşit să găsesc o singură fotografie cu el. Este un bărbat foarte frumos, cu ochi albaştri, foarte şarmant şi va trebui căutat actorul principal. Deocamdată suntem la stadiul de căutare a informaţiilor în vederea dospirii unui subiect de film. E devreme să vorbim despre distribuţie. Se pare că George Sebastian, înaintea lunii de miere, participase la un safari organizat de un prinţ român în Somalia în 1915 şi mă gândeam unde erau atunci românii şi ce se întâmpla şi că nu eram atât de înapoiaţi cum vor să ne arate alţii. Bucureştiul, în perioada interbelică, era Micul Paris. A fost primul oraş luminat electric din Europa. Trebuie să fim conştienţi că am avut valori şi avem în continuare şi trebuie să ne promovăm valorile şi nu să încercăm să le distrugem constant scoţând în faţă scursuri ale societăţii, care ajung să domine canale media într-un cancan interminabil pe care mi-aş dori ca într-o zi să îl văd terminat.

Cât de greu este să faci un film?
Până la a ajunge să scrii scenariul trebuie să te documentezi dacă e vorba de o poveste inspirată din realitate, cum este şi cazul nostru. După scrierea unui scenariu urmează diferite etape de cizelare a lui la cererea viitorilor producători şi coproducători şi odată ce subiectul ajunge la perfecţiune urmează montajul financiar. Trebuie să faci rost de bani şi de obicei un film costă destul de mult şi tocmai de asta trebuie să începi să îl prezinţi diferitor producători şi după ce realizezi montajul financiar. Castingul e în legătură directă cu acest montaj financiar. În funcţie de oamenii pe care îi iei să joace vei găsi mai repede sau mai greu investitorii pentru film. Apoi sunt restul etapelor de prospecţii de alegere a locurilor de filmare, de a stabili un plan de filmare, filmarea în sine, postproducţia. Din momentul în care scenariul e gata, realizarea unui film poate ajunge la doi-trei ani.