Reguli la comemorarea Revoluției din 1989: maxim 100 de persoane, cu respectarea restricțiilor

Reguli la comemorarea Revoluției din 1989: maxim 100 de persoane, cu respectarea restricțiilor
| Foto: Răzvan Rotta

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o decizie pentru stabilirea normelor pentru organizarea manifestărilor de comemorare a Revoluţiei, dar şi a sesiunilor parlamentare.

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat joi Hotărârea 60 care prevede că ceremoniile publice organizate în spații deschise, cu ocazia comemorării eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, sunt permise cu participarea a cel mult 100 persoane, care respectă distanţa de un metru între ele şi poartă mască de protecţie. De asemenea, CNSU a decis că la sesiunile organizate în Parlament se poartă mască, se dezinfectează mâinile şi se aerisesc periodic sălile:

Ceremoniile oficiale definite conform Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, organizate de autorităţile şi instituţiile publice în spaţii închise, precum şi întâlnirile de lucru organizate la nivelul acestora, cum ar fi, fără a se limita la acestea, sesiuni parlamentare, şedinţe, reuniuni de lucru pregătitoare/şedinţe ale Guvernului/comisiilor, se pot desfăşura cu respectarea următoarelor măsuri de protecţie sanitară:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care participă;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;

d) aerisirea încăperilor pentru o perioadă de cel puţin 10 minute la un interval de timp de cel mult 2 ore;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Activităţile organizate în spaţii deschise, cu ocazia comemorării eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989, sunt permise cu participarea a cel mult 100 persoane şi respectarea următoarelor măsuri de protecţie sanitară:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară activitatea;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfăşurării activităţii;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Comenteaza