Revelion geros la Cluj

Revelion geros la Cluj
Meteorologii au emis o informare meteo potrivit căreia, de marţi de la ora 20.00 până vineri la ora 10.00 vremea va fi deosebit de rece, geroasă în întreaga ţară. Nici Clujul nu va fi ocolit de ger în noaptea dintre ani.

Temperaturile minime vor fi sub minus 15 grade şi, în unele zone, sub minus 25 de grade, în timpul zilei temperaturile maxime fiind între minus zece şi zero grade.

„În această noapte, de marţi spre miercuri, la Cluj-Napoca, temperatura minimă va coborî până la minus 15 grade Celsius. În unele zone depresionare ale judeţului, în zona Huedinului şi spre Dej ar putea fi chiar mai frig, minus 17, minus 18 grade Celsius", afirmă Narcis Maier, meteorolog la Staţia de Meteorologie Cluj.

Şi mâine, pe parcusul zilei, dar şi în noaptea de Revelion, va fi ger la Cluj-Napoca şi în judeţ. Potrivit meteorologilor, minimele în oraş vor coborî din nou până la minus 14, minus 15 grade Celsius.

 

Comenteaza