România îşi ia rămas bun de la Rege! Aplaudat şi aclamat de peste 20.000 de oameni VIDEO

România îşi ia rămas bun de la Rege! Aplaudat şi aclamat de peste 20.000 de oameni VIDEO
Trupul regelui purtat spre afetul de tun în aplauzele mulţimii. Oamenii strânşi în Piaţa palatului l-au aclamat pe rege: Majestate, te iubim!, Monarhia salvează România! sau regele Mihai

UPDATE 15.10 Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este dus cu trenul regal la Curtea de Argeş, acolo unde va avea loc înmormântarea, la mănăstirea unde sunt îngropaţi Regele Carol I şi Regina Ana.

UPDATE - 15.00 Cortegiul funerar a ajuns la Gara Băneasa. Cortegiul funerar a ajuns la Gara Regală Băneasa, de unde sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi dus la Curtea de Argeş. Mii de oameni au scandat şi aplaudat pe întreg traseul, de la Patriarhia Română şi până la gară.

La Gara Regală Băneasa, militarii Brigăzii 30 Gardă au preluat sicriul şi crucea şi vor parcurge drumul prin interiorul gării până pe peron, unde Jandarmeria Română în uniformele de ceremonie va da onorul şi va intona marşuri funebre până la introducerea sicriului în vagonul mortuar.

UPDATE - 14.35 Cortegiul funerar a trecut prin Arcul de Triumf

UPDATE 13.57 - Sicriul a fost urcat în maşina mortuară şi se va îndrepta spre Gara Regală Băneasa de unde va fi transportat cu trenul la Curtea de Argeş, locul de veci al fostului suveran.

Familia regală a României salută înalţii oficiali prezenţi la ceremonii, printr-o strângere de mână şi îmbrăţişări.

UPDATE - 13.5o Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui a fost scos din Catedrala Patriarhiei, în zgomotul asurzitor al clopotelor care marchează ultimul drum la procesiunile funerare ortodoxe.

 

UPDATE 12:20 - Cortegiul funerar a ajuns la Catedrala Patriarhală. Aici, Patriarhul Daniel va oficia slujba de înmormântare.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE 12.00 Peste 20.000 de oameni participă la funeraliile Regelui Mihai din Capitală. Oameni care se află pe traseul spre Patriarhie aplaudă în momentul în care cortegiul trece prin faţa lor. Mii de flori albe au fost aruncate în faţa afetului de tun care transportă trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I. În jurul orei 12.50 va avea loc slujba de înmormântare oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE 11.20 A început procesiunea din Bucureşti dedicată înmormântării regelui pe traseul Piaţa Palatului - Patriarhie. De pe margine se aruncă flori către sicriul regelui. Peste 6.000 de oameni se află pe traseul parcurs de cortegiul funerar prin centrul Bucureştiului.

Cortegiul funerar traversează Piaţa Palatului Regal şi se îndreaptă pe Calea Victoriei până la Piaţa Naţiunilor Unite apoi spre Dealul Patriarhiei.

La ora 14.05, cortegiul funebru porneşte spre Gara Regală Băneasa pe traseul Piaţa Unirii - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Piaţa Charles de Gaulle - Arcul de Triumf - Bd. Kiseleff - Gara Băneasa.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Serviciu religios oficiat de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoţi. Simultan cu purtarea sicriului către afet, Muzica Militară urmată de trei detaşamente ale MapN (58 de militari de la Forţele Terestre, 58 de militari de la Forţele Aeriene şi 58 de militari de la Forţele Navale) se aşază în formaţie pentru a onora plecarea pe ultimul drum a ultimului mareşal al Armatei Române, comandant suprem al Armatei Regale în al Doilea Război Mondial.

Monarhi din mai toate casele regale din Europa sunt prezenţi la funeraliile regelui. Regele Juan Carlos I al Spaniei şi Regina Sofia a Spaniei, precum şi prinţul Charles sunt deja la Palatul Regal, în sala Tronului, alături de membrii Casei regale a României. Întreaga familie a regelui Mihai este reunită la funeralii.

La fostul Palat Regal din centrul Capitalei au fost prezenţi şi preşedintele Iohannis însoţit de soţia sa, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Comenteaza