S-au urcat la volan fără permis, fie aveau numere false de înmatriculare

S-au urcat la volan fără permis, fie aveau numere false de înmatriculare
Trei şoferi au fost depistaţi, ieri, de poliţişti în timp ce circulau pe drumurile din Cluj fără a avea permis de conducere, fie aveau numere de înmatriculare false.

O tânără de 23 de ani din Bistriţa a fost despistată de poliţiştii clujeni în timp ce se deplasa pe strada Traian Vuia, cu un autovehicul ce avea număr fals de înmatriculare. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, neînmatriculat sau neînregistrat şi punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 85 al.1 şi 2 din OUG 195/2002 republicată.

Tot ieri, poliţiştii din Baciu l-au depistat pe Paul A. de 31 ani în timp ce conducea un autovehicul cu număr provizoriu de înmatriculare şi fără a poseda permis de conducere, iar poliţişti de la Rutieră din Huedin au raportat un şofer ce conducea un autoturism neînmatriculat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 85 al.1 din OUG 195/2002-R. republicată.

 

Etichete
Comenteaza