SCANDALUL PLĂCUŢA. Istoria plăcuţei de la Matei Corvin

SCANDALUL PLĂCUŢA. Istoria plăcuţei de la Matei Corvin
Plăcuţa lui Iorga din faţa statuii lui Matei Corvin a fost autorizată să figureze în ansamblu doar în 2008, când primăria a dat undă verde lucrărilor de restaurare.

Scandalul "plăcuţei" de la Matei Corvin i-a angrenat în discuţii aprinse pe toţi politicienii locali, dar şi din ministere. Kelemen Hunor a cerut îndepărtarea acesteia din zona de protecţie a monumentului pentru că naşte tensiuni nejustificate între comunităţile maghiară şi română.

Primăria Cluj-Napoca a remis ieri instituţiilor media un istoric al inscripţiilor care au ornat, de-a lungul timpului, grupul statuar Matei Corvin din Piaţa Unirii. Practic, plăcuţa cu înscrisul istoricului Nicolae Iorga a fost autorizată să figureze în ansamblu abia în urma eliberării autorizaţiei de construire nr. 1.237 din 12 .08.2008, care prevedea lucrări de consolidare a structurii portante şi restaurare arhitecturală şi artistică. Proiectul autorizat a fost reali-zat de către SC Utilitas SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, de arhitectul Zsolt Szenasi. Potrivit acestuia, pe partea de suport a grupului statuar (partea bordata de piatră cu movilă de pământ şi gazon) se prevede şi amplasarea unei "plăci de bonz cu inscripţie informativă". "Placa de bronz montată la finalul săptămânii trecute de către constructorul care a realizat lucrarea conţine informaţii importante privind «povestea» statuii şi istoria sa în municipiul Cluj-Napoca", se arată într-un comunicat al primăriei clujene.

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a solicitat Primăriei Cluj-Napoca şi primarului Sorin Apostu să îndepărteze neîntârziat inscripţia "care se află în zona de protecţie a monumentului şi care nu face decât să provoace artificial tensiuni între comunităţile română şi maghiară". "Grupul statuar Matei Corvin, o creaţie a sculptorului Fadrusz Janos, este un monument istoric de categorie A şi, prin recenta restaurare, s-a dorit readucerea sa la forma care a fost iniţial proiectată de artist", scrie în comunicatul Ministerului Culturii.

Evoluţia inscripţiilor grupului statuar

Statuia a fost dezvelită în 1902, după o idee a artistului János Fadrusz, câştigătorul unui concurs de proiecte organizat în 1894. Pe macheta realizată de sculptor figura inscripţia Mathias Rex, însă o gravură anterioară ridicării statuii (care există la BCU) indică o altă inscripţie pe monument: Mathias Corvinus. La dezvelire, în 1902, pe statuie scria Mathias Kiraly (Regele Matei - n. red.), având în plus stema Ungariei. După Marea Unire, în 1919, inscripţia este schimbată cu Matei Corvinul, iar stema Ungariei este eliminată. În 1932, autorităţile montează placa având citatul atribuit lui Iorga - aflată în discuţie azi, iar în 1940 inscripţia este demontată de administraţia românească în retragere (după cedarea Ardealului Ungariei - n. red.). Ulterior, noile oficialităţi maghiare vor scrie pe monument Mathias Kiraliunk (Regele Nostru Matei - n. red.) şi au adăugat, din nou, stema Ungariei.

În 1945, inscripţia este schimbată iarăşi în neutrul Mathias Rex. "În 30 noiembrie 1992 s-a încercat eliminarea cuvântului Rex, dar s-a renunţat şi s-a amplasat placa pe care era redat citatul atribuit lui Iorga. Lucrarea nu a fost autorizată şi a rămas aşa până când au fost demarate lucrările de restaurare", mai spune primăria. Pe plăcuţe este înscris: 1932 - Pe soclul statuii a fost inscripţionat un citat din marele istoric Nicolae Iorga: "Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită". 2010 - La restaurarea grupului statuar s-a păstrat inscripţia amplasată de J. Fadrusz pe lucrarea cu care a câştigat concursul din 1894, şi anume "Mathias Rex".

 

Comenteaza