Se cere o nouă licitaţie pentru 26 km din Autostrada Transilvania. Au trecut 17 ani de la prima

Se cere o nouă licitaţie pentru 26 km din Autostrada Transilvania. Au trecut 17 ani de la prima
| Foto: InfoOradea

Peste cei 26,35 km ai Autostrăzii Transilvania dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș au trecut nu mai puțin de 17 ani de la atribuirea lucrărilor, două rezilieri de contracte și o licitație anulată, însă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu dă niciun semn serios că intenționează să termine epopeea.

"Probabil ați auzit de viaductul de 1,8 km lungime executat de Bechtel pe lacul de acumulare de la Suplacu de Barcău, cel mai lung viaduct din sud-estul Europei. Ei bine, el face parte din sectorul Suplacu de Barcău-Chiribiș, șantier început de Bechtel și lăsat de izbeliște la 60-70% stadiu fizic când s-a reziliat contractul în 2013.

După plecarea americanilor, CNAIR a lansat licitația pentru finalizarea lucrărilor în 2014, în 2015 s-a semnat cu asocierea spaniolă Corsan-Corviam, dar în 2016 s-a reziliat din cauza mobilizării insuficiente a constructorului.

În 23.08.2017 s-a pornit o nouă licitație, însă după doi ani și jumătate de tergiversări, amânări, contestații și reevaluări, în ianuarie 2020 CNAIR o anulează deoarece antreprenorul desemnat câștigător are probleme financiare în țara de origine.

Cerem noii conduceri CNAIR să relanseze în cel mai scurt timp o... nouă licitație, dar pe baze mult mai solide, astfel încât să încheiem saga acestui tronson măcar după 20 de ani de chin!", transmite Asociația Pro Infrastructură. 

 

Comenteaza