Securitatea s-a întors! Jandarmul care a lovit un jurnalist: "Şi eu o să te filmez pe tine" VIDEO

Securitatea s-a întors! Jandarmul care a lovit un jurnalist:
Jandarmul care a lovit luni un jurnalist ZIUA de CLUJ i-a promis acestuia că îl va filma. Iată imaginile surprinse de ziarist.

Cea mai violentă ciocnire dintre suporterii Universităţii şi jandarmi din ultimii şase ani a avut şi o victimă colaterală. Un jurnalist ZIUA de CLUJ a fost lovit cu pumnul, din senin, de un jandarm. Ionel Lespuc filma evenimentele cu telefonul mobil atunci când a fost agresat. Vedeţi imaginile filmate de el mai sus.

"Ăsta aşa face mereu, loveşte pe toată lumea", a strigat unul dintre fanii Universităţii care a văzut scena, celebrul "Hienă".

În timp ce jurnalistul continua să filmeze, jandarmul i-a spus: "Şi eu am să te filmez pe tine".

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Ilie Milici, l-a invitat de jurnalistul ZIUA de CLUJ la comandament. "Haideţi în audienţă la domnul comandant şi domnia sa va vedea ce măsuri se pot lua", a spus Milici.

Asociaţia Profesioniştilor din Presa Clujeană a demarat deja negocieri pentru o întâlnire între jurnalişti şi jandarmi, astfel încât asemenea momente să nu se mai repete pe viitor.

UPDATE Suporterii lui "U" intenţionează să acţioneze Jandarmeria în instanţă. Joi, suporterii se vor întâlni cu un avocat pentru a stabili în ce fel se pot îndrepta împotriva celor care i-au agresat luni.

Etichete
Comenteaza