Șeful Gărzii Forestiere Cluj despre fenomenul tăierilor ILEGALE de arbori: NU va fi eradicat

Șeful Gărzii Forestiere Cluj despre fenomenul tăierilor ILEGALE de arbori: NU va fi eradicat
| Foto: Bodnar Daniel

Istrate Ștețco, șeful Gărzii Forestiere Cluj vorbeşte despre fenomenul tăierilor ilegale de copaci şi din ce zone s-a furat cel mai mult.

Conform Gărzii Forestiere, în perioada 3.01.2022-18.01.2022, reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj au aplicat un număr de 74 contravenții, în valoare de 105.500 lei, operatorilor economici care comercializează și/sau transportă material lemnos. Majoritatea contravențiilor au fost aplicate operatorilor economici care, cu ocazia transportului, au efectuat fotografii din care nu s-a putut distinge/focaliza încărcătura. De asemenea, s-au aplicat sancțiuni complementare de confiscare a materialului lemnos – un cuantum de 39 mc.

”Nu avem o zonă despre care să spunem că de acolo se taie cel mai mult. (...) Criza lemnului de foc este foarte mare la nivel național și este posibil ca, în perioada aceasta foarte rece, starea infracțională să crească foarte mult. În 2020, s-a modificat Codul Silvic, astfel orice faptă de tăiere este infracțiune, indiferent de volumul materialului lemnos sau de valoarea prejudiciului.

Înainte, Codul Silvic prevedea că e infracțiune doar când valoarea prejudiciului depășea de 5 ori valoarea medie a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Acela era 164 de lei se înmulțea cu 5. Orice depășea această valoare era infracțiune.

Din 2020, orice tăiere din fond forestier național este infracțiune. Ce înseamnă tăieri din afara fondului forestier sunt contravenții. Nu știu dacă această modificare adusă Codului Silvic este de bun augur sau nu. Ar trebui făcută o analiză peste un an sau doi și să se vadă dacă nu prin această modificare s-au blocat Poliția și parchetele și nu s-a ajuns la ce s-a dorit. Azi nu pot să spun. Trebuie făcută o analiză macro la nivel național ca să se vadă dacă modificările au fost bune sau nu”, a declarat Istrate Ștețco pentru timponline.ro

Șeful Gărzii Forestiere a mai adăugat că ”fenomenul tăierii ilegale de arbori nu va fi eradicat”. ”Nicăieri în lumea aceasta nu este eradicat, dar e important că a scăzut foarte tare, iar posibilitățile de a săvârși fapte ilegale sunt foarte limitate. Pedepsele sunt foarte mari și răspund.

Sumal 2 îi încurcă foarte mult la transport. Dacă nu pot transporta material lemnos tăiat ilegal, nu au interes să-l taie. Se pot vedea în sistem, au acces instituțiile, dar și populația care poate intra pe Inspectorul Pădurii și poate vedea un transport de material lemnos, poate să vadă traseul și pozele și creează un anumit efect psihologic asupra lor și nu mai săvârșesc atâtea fapte”, a spus el.

Ecologiştii îi atrag atenţia şefului Garzii Forestiere Cluj că "legea nu mai ocroteşte arborii de pe maluri şi nu mai sunt gestionaţi de Romsilva asa cum era odată. Deci sunt arborii nimănui şi asta se vede demult. Cer scuze domnului comisar al Gărzii Forestiere Cluj pentru exprimarea dură, însă îl rog să faca tot posibilul să se implice la nivel zonal şi să se reintroducă obligatoriu aceste perdele forestiere la Romsilva. Aceşti arbori au un rol mare în fixarea malurilor şi în potolirea inundaţiilor". 

Oamenii însă spun că de fapt lemnul patriei se fură "cu binecuvântare instituțională. Cei din sistem scapă…că doar furtul e prezentat ca un act silvicultural. Acoperit legal cu hârtii. Cei din afara sistemului plătesc borcanele sparte, vor avea parte de intrasingență din partea organelor". 

Comenteaza