Serveşte şi dăruieşte! Campionat caritabil de tenis de masă, în Floreşti

Serveşte şi dăruieşte! Campionat caritabil de tenis de masă, în Floreşti

Banii strânşi la Campionatul Judeţean de tenis de masă Cluj, care va avea loc sâmbătă în Floreşti, vor ajunge la un centru de recuperare medicală pentru copii.

Campionatul judeţean de tenis de masă în circuitul AmaTur va avea loc sâmbătă, 7 decembrie 2019, începând cu ora 10, la Sala de Sport Cetatea Fetei Floreşti.

Campionatul se adresează categoriilor Începători + Avansaţi şi Open + Elite, fiind acceptaţi doar jucători din judeţul Cluj. Taxa de participare este de 35 de lei/persoană, persoanele cu dizabilităţi având înscriere gratuită în competiţie. Banii strânşi vor fi donaţi către Centrul de recuperare medicală interactivă pentru copii "Un zâmbet cu Mira". Activitatea acestui centru este sprijinirea persoanelor, în special a copiilor cu afecţiuni de natură neuorologică, ortopedică, reumatologică. În acelaşi timp, centrul sprijină procesul de reabilitare a celor defavorizaţi din punct de vedere social, psihologic, economic şi educaţional.

Campionatul este orzanigat de David Zoltan şi Miron Mihai – organizator tehnic, iar parteneri sunt Primăria Floreşti şi West City Hotel.

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul competiţiei aici!

Comenteaza