Sindicaliştii au iniţiat o petiţie la CJ Cluj. Vezi ce răspund autorităţile

Sindicaliştii au iniţiat o petiţie la CJ Cluj. Vezi ce răspund autorităţile
Sindicaliştii au început ieri seria protestelor faţă de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj. Aproximativ 200 de angajaţi ai Aeroportului Internaţional Cluj au ieşit în stradă şi au scandat mesaje dure la adresa conducerii CJ. De asemenea, reprezentanţii sindicatelor au înaintat o petiţie.

După ce ieri sindicaliştii au iniţiai o petiţie către CJ Cluj, răspunsul vine promt din partea forului judeţean. Liderii sindicalişti le solicitau reprezentanţilor CJ soluţia prin care se rezolvă problema creată de nefinalizarea documentelor de garantare a creditului în valoare de 50 de milioane de lei, pentru plata sumelor restante din 30.06.2014 şi a celor scadente la 30.12.2014, aferente Biletelor de Ordin şi facturilor emise pentru lucrările la pista de 2100 de metri. 

"Referitor la problema contractului de cesiune de creanţă, Consiliul Judeţean Cluj a solicitat atât Aeroportului cât şi Băncii dar şi societăţii constructoare să furnizeze o copie după acest document de o importanţă capitală pentru deblocarea întregii situaţii. Din păcate însă, din motive greu de înţeles, niciuna dintre părţi nu a răspuns până în acest moment acestei solicitări. Mai mult decât atât, cu regret am constatat faptul că invitaţia adresată experţilor Aeroportului de a participa la o şedinţă tehnică astăzi, vineri, 18 iulie 2014, nu a fost onorată de către aceştia, din motive pe care nu le cunoaştem.

Acţiunilor întreprinse în vederea rezolvării problemelor anterior menţionate li se adaugă numeroase altele care au fost, de altfel, comunicate şi cu ocazia întâlnirilor de la sediul Consiliului Judeţean (discuţiile purtate cu Banca, demersurile întreprinse în vederea efectuării de misiuni de audit de către instituţiile abilitate ale statului, etc.).
În calitatea sa de actor public cel mai interesat de rezolvarea favorabilă şi cât mai rapidă a tuturor acestor probleme, Consiliul Judeţean Cluj îşi reafirmă disponibilitatea totală de a întreprinde toate demersurile necesare şi legale menite să contribuie la intrarea în normalitate, sens în care ne reafirmăm dorinţa de dialog şi colaborare constructivă cu toţi factorii care pot contribui la atingerea acestui deziderat"
, se arată în documentul citat.

Comenteaza