115 ani de existenţă a Ambulanţei în România. Sirenele ambulanţelor vor suna miercuri, la ora 10,00, în toată ţara

115 ani de existenţă a Ambulanţei în România. Sirenele ambulanţelor vor suna miercuri, la ora 10,00, în toată ţara

Sirenele ambulanţelor vor suna miercuri, la ora 10,00, în toată ţara, pentru a marca Ziua Naţională a Ambulanţei din România.

Miercuri se împlinesc 115 ani de existenţă a Ambulanţei din ţara noastră. Potrivit unui comunicat al Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, această zi nu va putea fi sărbătorită public şi la nivel naţional, din cauza continuării stării de alertă şi a pandemiei de COVID-19.

Preşedintele Klaus Iohannis decorează, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, medici şi asistenţi medicali.

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată anual la data de 28 iulie. Este data la care, în 1906, a apărut prima ''Salvare'' din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici.

Societatea de Salvare din Bucureşti, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza ''Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!'', fiind sub directa îndrumare a profesorului Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei. 

loading...
Comenteaza