Speologul care l-a cunoscut pe Emil Racoviţă vorbeşte la BCU despre fascinaţia peşterilor

Speologul care l-a cunoscut pe Emil Racoviţă vorbeşte la BCU despre fascinaţia peşterilor
Apreciatul conferenţiar octogenar Iosif Viehmann, cunoscut speolog, prezintă luni seara o conferinţă pe tema fascinaţiei peşterilor, la Biblioteca Central Universitară din Cluj-Napoca.

Viehmann va evoca personalitatea savantului Emil Racoviţă, întemeietorul primului Institut de Speologie din lume, deschis în 1920 la Cluj, dar şi al ştiinţei biospeologiei. Speologul clujean este ultimul din generaţia de speologi care l-a cunoscut personal pe Racoviţă şi a avut ocazia să lucreze cu acesta.

Totodată, conferenţiarul va prezenta sub formă de proiecţie de imagini şi comorile diferitelor peşteri din România, promit reprezentanţii BCU.


Conferinţa are loc luni la ora 19 iar intrarea este liberă.

 

 

Comenteaza