Stagii gratuite pentru studenţi la avocaţi de succes ai Clujului

Stagii gratuite pentru studenţi la avocaţi de succes ai Clujului
400 de studenţi ai Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) au oportunitatea de a desfăşura practica în cabinete de avocatură cunoscute în Cluj, prin intermediul unui proiect cofinanţat din fonduri europene.

Programul a fost lansat ieri la Cluj, în cadrul unei conferinţe la Facultatea de Drept, şi a strâns sute de studenţi interesaţi de şansa care li se oferă. Cei 400 de "învăţăcei", care urmează să se înscrie în program în următoarele două săptămâni vor avea posibilitatea de a efectua stagii de practică la cabinetele de avocatură ale unor nume grele din acest domeniu, precum Ioana Stanca Gidro, decanul Baroului Cluj, Doina Gherman, Mircea Pop, Anatol Pânzaru, Horaţiu Bodea, Nistorescu, Şomlea&Asociaţii, Iordăchescu, Udrescu şi Asociaţii.

Programul de practică profesională "Ab Academia ad Avocatum" este sprijinit de 40 de avocaţi, dintre care 33 au o vechime în profesie de peste şase ani. Stagiile de practică se vor derula în cinci etape, în perioada aprilie 2012-iunie 2013, cu câte 80 de studenţi, adică doi "stagiari" la un cabinet de avocatură, timp de două luni. În timpul practicii, studenţii vor participa la cinci procese simulate, unde vor fi prezenţi avocaţi şi judecători autentici, iar 25 dintre tineri vor fi premiaţi cu o excursie la o organizaţie profesională parteneră din Uniunea Europeană. Pentru stagiu, studenţii vor fi recompensaţi cu 430 de lei, iar tutorii lor, cu câte 1.000 de lei.

"Este un program finanţat din fonduri europene, prin care studenţii de la Facultatea de Drept din cadrul UBB vor avea ocazia să facă stagii de practică la 40 de avocaţi din Cluj. E important, pentru că aşa vor vedea ce implică această meserie", a spus decanul Baroului Cluj, Ioana Gidro Stanca. La conferinţa de ieri au participat şi Radu Cătană, directorul proiectului, Paul Vasilescu, decanul Facultăţii de Drept a UBB, Marius Harosa, director al Departamentului de practică, Aura Ioniţă, manager de proiect, precum şi avocaţii care sprijină acest program. Valoarea proiectului se ridică la 500.000 de euro.

 

 

Comenteaza