Strada a învins! Guvernul a aprobat abrogarea OUG privind Codurile penale/ Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial

Strada a învins! Guvernul a aprobat abrogarea OUG privind Codurile penale/ Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial
După cinci zile în care sute de mii de oameni au protestat în stradă, Guvernul a aprobat, duminică, abrogarea OUG 13/2017 privind modificarea Codurilor penale. Actul normativ a fost publicat la scurt timp după finalizarea şedinţei, deşi în mod normal Monitorul Oficial nu lucrează în weekend.

''În cadrul şedinţei de Guvern s-a aprobat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală", se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Totodată, au fost declasificate stenogramele şedinţelor de Guvern din 31 ianuarie 2017 şi din 18 mai 2016, anul trecut fiind modificate Codurile penale tot prin ordonanţă de urgenţă.

"De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe a fost aprobat Memorandumul cu tema Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 (extras) şi la data de 31.01.2017 (integral). Informaţiile vor fi făcute publice dumincă pe site-ul Guvernului'', se mai arată în documentul citat. 

Monitorul Oficial a publicat textul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale la scurt timp după încheierea şedinţei de Guvern. În preambulul ordonanţei, este invocată, printre motivele abrogării, reacţia populaţiei care a manifestat în stradă.

Ordonanţa a fost abrogată "avînd în vedere că au existat foarte multe reacţii, nu numai în ce priveşte fondul actului normativ, cât şi în ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia, constatând că faptul că actul normativ menţionat a suscitat un real interes în rânul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică în perioada prealabilă adoptării, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice, observând că puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând o mai mare dezbatere în cadrul Parlamentului".

În continuare, este evocat riscul unei puternice divizări sociale prin adoptarea OUG 13/2017. "Constatând că pe fondul tensiunilor create (...) există un pericol real de divizare a societăţii, în contextul general de neînţelegere, observând că tensiunile pot fi înlăturate prin abrogarea expresă şi imediată a acestor texte (...) Guvernul adoptă următoarea ordonanţă de urgenţă", se arată în preambului documentului care conţine două articole, unul care abrogă propriu-zis documentul şi al doilea care modifică şi abrogă unele prevederi din Codul de Procedură Penală.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiţiei să demareze de urgenţă dezbateri publice cu toate partidele politice şi cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanţa care a fost abrogată astăzi. Totodata, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale, Directivele europene, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament.

Şedinţă de urgenţă pentru abrogarea OUG 13 a fost anunţată sâmbătă seara. 

''Folosesc termenul abrogare pentru că aşa este...Am văzut dezbatere inclusiv din acest punct de vedere, e termenul folosit de către Administraţia Prezidenţială atunci când ne-a cerut să abrogăm această ordonanţă. Vom găsi calea legală - abrogare, prorogare ca să nu intre în vigoare, ca să fiu cât se poate de clar'', a anunţat premierul Grindeanu la Palatul Victoria.

El a subliniat însă şi că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii României şi este normal ca în cel mai scurt timp să-şi găsească transpunerea în lege.

''Este nevoie, totuşi, să avem concordanţă între ceea ce înseamnă deciziile CCR şi cadrul legal. O să demarez rapid o consultare cu toate celelalte partide, pornind de la deciziile CCR şi de la forma pe care o avem, excluzând poate acel prag de 200.000 de lei, foarte mult discutat, astfel încât, după un dialog pe care sper să-l am - folosesc acest prilej pentru a lansa această invitaţie la dialog, în cel mai scurt timp să trimitem proiect de lege către Parlament pentru punerea în concordanţă a deciziilor CCR cu cadrul legal'', a adăugat premierul.

Reamintim că Ordonanța de Urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală a fost adoptată de Guvern, în ședința de marți, 31 ianaurie 2017. Aceasta fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de marți spre miercuri, respectiv 31 ianuarie spre 1 februarie 2017 şi urma să intre în vigoare la 10 zile.

În textul OUG se prevedea, referitor la abuzul în serviciu, că răspunderea penală intervine doar în cazul unei pagube materiale de peste 200.000 de lei.

"Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă", se arată în documentul citat.

Ordonanța de urgență mai prevedea că aceste dispoziții nu se aplică "în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".

Referitor la infracțiunea de favorizare a făptuitorului, actul normativ stabilea că aceasta nu se pedepsește dacă este săvârșită "de un membru al familiei sau afin până la gradul II", dar nici "în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".

Prin Ordonanța de Urgență era abrogat articolul 298 din Codul penal, care sancționa infracțiunea de neglijență în serviciu.

Este modificat, totodată, primul alineat al articolului 301 din Codul penal referitor la conflictul de interese, fiind exclusă răspunderea penală dacă beneficiarii infracțiunii sunt "persoanele cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură". În noua formă, alineatul prevede că "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, foloase patrimoniale pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".

Vineri, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunțat că a decis să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la OUG 13/2017 referitoare la modificarea Codurilor penale. Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Valer Dorneanu, a declarat sâmbătă că speră ca CCR să se pronunțe pe sesizările primite privind OUG pentru modificarea Codurilor penale înainte de 10 februarie.

Sute de mii de români au protestat, timp de cinci zile consecutiv, faţă de această OUG atât în ţară cât şi în străinătate. Peste 40.000 de oameni au ieşit în stradă în Cluj-Napoca, seară de seară, acestea fiind cele mai mari proteste din istoria oraşului de pe Someş. 

Comenteaza