Studenţii UBB şi-ar putea primi bursele peste două săptămâni

Studenţii UBB şi-ar putea primi bursele peste două săptămâni
Tinerii care studiează la universitatea clujeană ar putea beneficia în următoarele două săptămâni, de bursele de merit, de studiu sau sociale.

8 Reprezentanţii Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj au anunţat ieri că au primit de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) documentaţia necesară pentru ca banii să poată intra în conturile instituţiei de învăţământ superior. După ce la începutul săptămânii studenţii clujeni ameninţau că ar putea recurge la proteste din cauza întârzierii burselor.

„S-a făcut repartizarea fondurilor către facultăţi pe baza situaţiei transmise de universitate şi a contractului instituţional semnat de universitate cu MECTS în luna aprilie şi care este încă în vigoare. După ce vor constitui listele cu bursierii, pentru că au mai fost studenţi care au trecut de la buget la taxă, urmează să se trimită la minister până în 15 noiembrie şi se vor primi banii", a declarat Laura Irimieş, purtătorul de cuvânt al UBB Cluj. Conform acesteia, banii vor veni în următoarele zile. „Şi în alţi ani, banii de burse intrau numai în prima jumătate a lunii noiembrie. Nu există neapărat o întârziere. În anii trecuţi. în jurul datei de 10 noiembrie intra bursa pe octombrie", a adăugat Irimieş. În anul trecut, UBB a primit din partea MECTS aproximativ 1,5 milioane de lei pentru bursele de merit, de studiu şi sociale ale studenţilor.

„Pentru anul universitar 2012-2013, universitatea a solicitat 1.480.000 de lei pentru burse. În cadrul UBB sunt 21.000 de bursieri", a explicat purtătorul de cuvânt. UBB speră ca în următoare două săptămâni să primească banii necesari pentru burse. „Aşteptăm şi sperăm ca într-o săptămână -10 zile să primim banii şi să ajungem la zi cu plata burselor", a precizat Irimieş.

Cei mai afectaţi de faptul că bursele vor intra cu întârziere în conturi sunt studenţii care provin din familii cu o situaţie financiară dificilă. „Studenţii se întreabă unde sunt bursele pentru că evident în principal e o nevoie. Sunt studenţi care depind de această bursă, sunt studenţi care îşi asigură întreţinerea în Cluj, care vin din mediul rural. În cele din urmă, pasul suprem este un protest. Ne cerem drepturile. Dreptul nostru este să avem bursele, ele există", a declarat la începutul săptămânii, Patricia Couţi, preşedintele Organizaţiei Studenţilor din UBB, care a trimis şi ea ministerului o solicitare pentru a urgenta procedura de alocare a fondurilor pentru burse.

Între studenţii nemulţumiţi de faptul că banii de burse nu au intrat în conturi se numără şi Diana Luca, o studentă la secţia de finanţe-bănci din cadrul Facultăţii de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor şi care a terminat anul întâi de studii cu media 10,00. "Mă ajutau destul de mult aceşti bani pentru îmi scuteam părinţii de o cheltuială, îmi plăteam căminul şi alte cheltuieli pe care le mai aveam", a declarat tânăra.

 

Etichete
Comenteaza