Sute de clujence au pierdut şansa de a fi mame din cauza Ministerului Sănătăţii VIDEO

Sute de clujence au pierdut şansa de a fi mame din cauza Ministerului Sănătăţii VIDEO
Sute de femei din întreaga ţară au pierdut şansa de a deveni mame, după ce Ministerul Sănătăţii a tăiat finanţarea pentru programul naţional de fertilizare in vitro, iniţiat în urmă cu doi ani. La Clinica de Ginecologie I din Cluj, 70 de femei au fost anunţate de medicii ginecologi că statul nu le mai ajută sa aiba un copil.

Prin programul de fertilizare in vitro initiat in urma cu doi ani, statul finanta cu 1.200 de euro o parte din procedurile la care erau supuse femeile ce îşi doresc un copil, dar nu l pot avea pe cale naturală.

"Dacă la începutul anului ni s-a spus că programul va merge mai departe până la bugetul nou, noi am trimis dosare în continuare la Bucureşti şi acum 10 zile am primit grila de programe şi am constat că nu există nicăieri scris programul de reproducere umană asistată", a declarat Florin Stamatian, şeful Clinicii de Ginecologie.

La Clinica de Ginecologie sunt zeci de femei care şi-au depus dosare pentru a beneficia de procedura care le-ar ajuta să devină mame.

"Din păcate, noi acum avem cam vreo 70 de dosare care sunt în stand by. Aseară a fost la mine o pacientă căreia i-am spus că din păcate nu mai facem dosare", a mai spus Stamatian.

Cu ajutorul programului de reproducere umană asistată, în Cluj, s-au născut 60 de copii.

"E vorba de 150-160 de persoane, pe ţară au fost mult mai multe. E impactul mai mare. La Cluj, am fost în limitere de 35-40% rată de succes, asta înseamnă că s-au născut cel puţin 60 de copii în urma procedurilor făcute", a explicat Stamatian.

Practic, prin programul de fertilizare in vitro, pacientele aveau de plătit doar medicaţia, iar Ministerul Sănătăţii suporta cei 1.200 de euro, ce reprezentau costul manoperei.

Reporter: Cristina Pîrvu
Imagine: Florin Dan

Comenteaza