Tânăr băut şi drogat la volan, prins după ce a făcut accident

Tânăr băut şi drogat la volan, prins după ce a făcut accident
| Foto: Arhiva

Un șofer a fost depistat de polițiștii clujeni, în urma unui accident petrecut în Câmpia Turzii, băut și sub influența substanțelor psihoactive.

Marți, 8 iunie, în jurul orei 08.20, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au depistat un conducător auto de 34 de ani, din Câmpia Turzii, care, în timp ce se deplasa pe strada Poet Andrei Mureşanu, a fost implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat pagube materile.

Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, acesta a fost testat de polițiști cu aparatul Drugtest, relevându-se prezența de substanţe psihoactive  în organism.                  

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comenteaza