Tânăr din Cluj, muşcat de urs în timp ce dormea în cort

Tânăr din Cluj, muşcat de urs în timp ce dormea în cort

Un tânăr din judeţul Cluj a ajuns la spital după ce a fost muşcat de urs, în timp ce dormea în cort, pe Valea Cerbului din Buşteni.

Un turist a ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce a fost muşcat de un urs în timp ce dormea în cort, pe Valea Cerbului din Buşteni, bărbatul fiind rănit la mână.

Purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă, a declarat că turistul, în vârstă de 28 de ani, a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) Sinaia. “Bărbatul, de 28 ani, avea o plagă prin muşcătură de urs la palma dreaptă şi a fost transportat la CPU”, a spus Duţă.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Județului Prahova, bărbatul, care este din Câmpia Turzii, dormea în cortul amplasat lângă pădure, iar ursul căuta mâncare. În noaptea de marţi spre miercuri, un alt turist, un bărbat de 39 de ani, care dormea în cort pe Valea Cerbului, a fost rănit de un urs.

loading...
Comenteaza