Update Tânăr prins drogat la volan pe Dorobanților

Tânăr prins drogat la volan pe Dorobanților

Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost depistat de polițiști conducând pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca sub influența substanțelor interzise și fără să dețină permis de conducere.

Polițiștii Biroului Rutier Cluj au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Florești, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În cursul zilei de azi urmează a fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

"La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 00.05, în urma verificărilor efectuate în trafic, polițiștii Biroului Rutier Cluj au depistat un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Florești, care se deplasa cu autoturismul pe strada Dorobanților, din municipiul Cluj-Napoca, deși nu deținea permis de conducere.

Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv, fiind astfel condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate", au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, cercetările în acest caz fiind continuate sub aspetul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

UPDATE: Pentru bărbatul de 34 de ani a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. "Menționăm faptul că acesta era deținătorul unui permis de conducere provizoriu eliberat de autorități străine, neavând drept de a conduce pe teritoriul României", a transmis Poliția Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...