Tânărul urmărit ca-n filme de poliţiştii din Cluj, reţinut. Este recent eliberat din închisoare, prin legea recursului compensatoriu

Tânărul urmărit ca-n filme de poliţiştii din Cluj, reţinut. Este recent eliberat din închisoare, prin legea recursului compensatoriu

Bărbatul care nu a oprit la un filtru de poliție și a fost urmărit ca în filme, de la ieşire din Cluj-Napoca şi până în Apahida, a fost reținut 24 de ore. Acesta nu are permis de conducere şi a fost recent eliberat din închisoare.

"La data de 3 decembrie 2018, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 7 Poliție, aflați într-o acțiune dispusă pentru prevenirea accidentelor rutiere, au efectuat semnal de oprire unui conducător auto care circula pe strada Aurel Vlaicu, din Cluj-Napoca.

Șoferul nu a oprit și și-a continuat deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia și, împreună cu colegii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida, au reusit să-l blocheze în trafic, la intrare în localitatea Apahida. Pe traseu, bărbatul a acroșat un alt autoturism aflat în trafic, însă și-a continuat deplasarea. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Cămărașu, a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție pentru audieri. Acesta nu deținea permis de conducere", transmite IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbat, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Tânărul a fost eliberat din închisoare în luna august 2018, prin legea recursului compensatoriu. Fusese închis pentru tâlhărie. În maşina urmărită de oamenii legii se aflau 5 persoane, cei 3 ocupaţi ai locurilor din spate susţinând că au fost luaţi la ocazie. 

Comenteaza