Tătaru: Putem asigura o cantitate de materiale sanitare, combinezoane şi de kit-uri de testare pentru toate spitalele Covid

Tătaru: Putem asigura o cantitate de materiale sanitare, combinezoane şi de kit-uri de testare pentru toate spitalele Covid
| Foto: CJ Cluj

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a declarat că România are echipamente pentru toate spitalele care tratează pacienţi infectaţi cu coronavirus şi că deja s-au făcut primele livrări.

”A fost o cantitate mai mare de echipamente, materiale sanitare şi kit-uri de testare care s-au situat într-o marjă pe care am avut să o avem în toate spitalele din România, având în vedere că lipsa s-a resimtit, plecând de la un stoc zero. În acest moment putem spune că putem asigura o cantitate de materiale sanitare, o cantitate de combinezoane precum şi de kit-uri de testare pentru toate spitalele care în acest moment au această aparatură sau desfăşoară activitate pentru tratament a celor cu infecţie covid.  În acest moment am distribuit la nivelul tuturor spitalelor care sunt în prima linie celor de boli infecţioase, celor care sunt de pneumologie, precum şi cele suport, cantităţi importante de materiale sanitare şi de medicamente. La nivelul spitalelor judeţene, cele care sunt de faza a treia, avem în acest moment şi pentru ele cantităţi de materiale pentru a fi pregătiţi pentru eventualele cazuri suspecte sau pentru cazurile care în acest moment sunt în izolare, aşteptând un rezultat”, a declarat Nelu Tătaru, care s-a aflat joi într-o vizită la Unifarm.

Reprezentanţii Unifarm spun că aceste echipamente care sunt pe stoc ajung pentru aproximativ două luni, urmând ca alte transporturi să sosească în perioada următoare, în România.

”În acest moment ce distribuim la nivelul spitalelor ajunge pentru cel puţin două luni, două luni şi jumătate din această perioadă. Mărfurile vin în mod continuu şi pleacă în mod continuu spre spitale, au venit foarte multe măşti cu trei pliuri, măşti FFP2, combinezoane, mănuşi din latex, botoşei, halate, cam tot ce au cerut spitalele. Mai avem încă 12 transporturi aeriene şi cel puţin şase transporturi terestre până la jumătatea lunii mai, care urmează să vină, am achiziţionat inclusiv trei spitale modulare de campanie care au venit în România pentru MApN şi Ministerul Sănătăţii, spitale care au rolul de a separa fluxurile de bolnavi infectai cu covid de bolnavii din fluxurile normale. Încercăm să facem cât mai repede distribuţia spre spitale”, a declarat Adrian Ionel, reprezentant Unifarm.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Andrei Baciu a explicat că în România testarea pentru Covid 19 se face cu aparate PCR Real Time, dar că nu toate aparatele existente sunt şi funcţionale, din lipsă de personal.

”În România facem testarea prin recomandarea OMS prin aparate PCR Real Time. S-a lucrat cu experţii la creşterea capacităţii de testare, s-au analizat echipamentele de PCR din România. Este un proces laborios, motiv pentru care pregătirea echipelor durează. Ca să pregăteşti o echipă de la zero poate dura de la câteva săptămâni, la două luni. Peste 15 de aparate sunt în România, însă nu toate fi folosite pentru testarea Covid. Acum trei săptămâni se făceau 500-600 de teste, în ultimele 24 de ore s-au făcut peste 3000 de teste”, a explicat Baciu.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Etichete
Comenteaza