Taximetrist clujean, atacat și jefuit de doi tineri

Taximetrist clujean, atacat și jefuit de doi tineri
| Foto: taxi.com

Un taximetrist a fost lovit și jefuit de doi tineri de 17, respectiv 23 de ani. Aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și sunt cercetați pentru tâlhărie calificată.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore doi bărbați, de 17 și 23 ani, din Cluj-Napoca, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

"În fapt, la data de 23 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un conducător auto cu privire la faptul că, în timp ce presta servicii de transport persoane, doi bărbați necunoscuți l-ar fi agresat fizic, ulterior sustrâgându-i din autoturism două telefoane mobile, două tablete, o borsetă cu documente personale și un parfum.

Ca urmare a activităților investigativ-operative, cele două persoane au fost identificate, iar la data de 15 decembrie a.c., cu sprijinul polițiștiilor din cadrul Secțiilor 1, 2, 3 și 7 Poliție Cluj-Napoca au fost desfășurate percheziții la locuințele acestora", precizează IPJ Cluj.

La aceeași dată, tânărul de 17 ani a fost condus cu mandat de aducere la sediul unității pentru continuarea cercetărilor, urmare a probatoriului administrat în cauză fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore față de acesta.

Ulterior, magistrații din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca au dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, în baza activităților investigative și de cercetare efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, bărbatul de 23 de ani a fost depistat în cursul zilei de ieri în zona străzii Calea Dezmirului.

Cel în cauză a fost reținut 24 de ore, iar în cursul acestei zile instanța a admis propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza