Tentativă de suicid la Cluj. Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe acoperiș

Tentativă de suicid la Cluj. Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe acoperiș

Un bărbat a vrut să se arunce astă-noapte de pe acoperișul unei clădiri din cartierul Mărăști. 

Incidentul a avut loc la miezul nopții, pe o stradă din cartierul Mărăști.

"La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 00.20, Poliţia municipiului Cluj-Napoca – Secţia 2 Poliţie a fost alertată de către un bărbat de 32 de ani, din comuna Chinteni, care a sesizat faptul că s-a urcat pe acoperişul unui imobil din cartierul Mărăşti, intenţionând să se sinucidă", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj. 

La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Cluj-Napoca, împreună cu un negociator din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj şi mai multe echipaje medicale.

În urma discuţiilor purtate cu acesta, bărbatul a coborât și a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Comenteaza