TNL îl acuză pe Apostu că tratează cu indiferenţă un monument istoric

TNL îl acuză pe Apostu că tratează cu indiferenţă un monument istoric
Tineretul Naţional Liberal din Cluj îl acuză pe primarul Sorin Apostu că neglijează unul dintre cele mai importante monumente istorice ale municipiului.

TNL Cluj îl acuză pe primarul Sorin Apostu că tratează cu indiferenţă monumentul sfintei Maria Protectoare, care este "o bijuterie istorică" şi cere demararea procedurilor pentru reabilitarea şi relocarea vechiului monument pe poziţia lui iniţială de pe strada Universităţii şi realizarea unei piaţete în stil baroc, în apropiere de aceasta.

Potrivit organizaţiei, odată readusă şi restaurată, statuia Sfintei Maria Protectoare va deveni un punct de atracţie turistică al oraşului.

"La mai bine de 20 de ani de la înlăturarea regimului comunist, focşăneanul Sorin Apostu, primarul Oraşului Comoară care doreşte să devină Capitală Culturală Europeană în 2020, tratează cu aceeaşi indiferenţă comunistă „comorile" turistice ale urbei de când a ajuns în Primărie", a declarat Ioan Bâldea, preşedintele organizaţiei.

Ridicată în anul 1744 la solicitarea guvernatorului Anton Kornis, ca mulţumire pentru protecţia oferită locuitorilor în faţa valului de ciumă din anii 1738-1740, statuia Fecioarei Maria a fost iniţial amplasată în mica piaţă din intersecţia străzii M. Kogalniceanu cu Universităţii, unde astăzi se află o parcare. După ce a trecut prin cele două războaie mondiale fără să fie avariată, în anul 1959 comuniştii au demontat-o pentru că oficialii regimului nu suportau simbolurile creştine în preajma Universităţii. Monumentul a fost salvat de la casare în 1961 de către reprezentanţii Parohiei Sfinţii Petru şi Pavel, care au cerut poziţionarea acestuia în spatele bisericii de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, unde se află şi astăzi.

Comenteaza