Transportul ilegal de brazi, o acţiune de sezon la Cluj

Transportul ilegal de brazi, o acţiune de sezon la Cluj
Un bărbat din Călăţele a fost prins de către oamenii legii în timp ce transporta peste 100 de brazi, fără a deţine documentele de provenienţă sau transport pentru aceştia.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au acţionat pentru prevenirea ilegalităţilor comise în domeniul silvic. Aceştia au depistat un bărbat care transporta brazi, fără îndeplinirea condiţiilor legale.

Conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani, din comuna Călăţele, transporta 101 brazi, fără a poseda documente legale de provenienţă şi transport pentru aceştia. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar brazii au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi reprezentanţilor ocolului silvic.

În perioada următoare, poliţiştii vor intensifica activitățile specifice pentru prevenirea și combaterea tăierii şi comercializării ilegale a pomilor de Crăciun, precum şi a altor delicte silvice.

Anul trecut, în perioada 15 noiembrie - 24 decembrie 2013, în cadrul acţiunilor specifice pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier şi a faptelor ilicite asociate, au fost confiscaţi 2.769 pomi de Crăciun.

Comenteaza